
Seria de spoilere continuă, Yubin tachinează admiratorii cu un nou teaser!
Pe 25 octombrie, reprezentanții agenției JYP Entertainment au prezentat o fotografie concept pentru promovarea noului album al artistei. În noul teaser o vedem pe Yubin în două ipostaze: în prima portretizează o femeie elegantă, manierată, care poartă o ținută albă, iar în a doua – îmbrăcată într-o rochie scurtă de culoare neagră și cu părul lăsat pe spate. Chiar dacă cele două ipostaze sunt contrar opuse, artista în ambele este tristă și îngândurată.
Potrivit rapoartelor, aceasta își va face comeback-ul pe 30 octombrie, odată cu lansarea noului mini-album „Star of the End”. De asemenea, s-a dezvăluit că pentru producerea noilor piese a colaborat cu Yoon Mi Rae.
Reamintim, ultima lansare a lui Yubin a avut loc în luna noiembrie a anului 2018, cântăreața lansând la acea vreme melodia „Thank U Soooo Much”.

