
BDC e cu un pas mai aproape de debut!
Pe 29 octombrie, după ce au prezentat lista cu melodii și mai multe poze concept, reprezentanții agenției Brand New Music au lansat un video ce include secvențe din videoclipul oficial pentru melodia de titlu „Remember Me”. De asemenea, puteți admira o parte din coregrafia superbă a acesteia.
S-a dezvăluit anterior că trupa va debuta cu minia-albumul „BOYS DA CAPO”, care va include patru cântece, „Remember Me” și „Da Capo”, celelalte două fiind versiuni instrumentale ale lor.
Reamintim, grupul este format doar din trei membri, Kim Si Hun, Hong Seong Jun și Yun Jung Hwan și se numește BDC sau altfel spus – Boys De Capo. Debutul trupei este planificat pentru data de 29 octombrie.
