
Trupa IZ*ONE îşi amână revenirea şi anulează spectacolul cu ocazia lansării noului album!
În data de 7 noiembrie, Mnet a lansat următoarea declaraţie:
„Bună ziua, suntem Mnet.
Ne cerem scuze pentru că v-am făcut să vă îngrijoraţi din cauza emisiunilor noastre de supravieţuire.
Off the Record a decis să amâne lansarea primului album complet al trupei IZ*ONE, ce urma să fie scos în vânzare pe 11 noiembrie. Decizia a fost luată după ce au analizat cu atenţie opinia fanilor şi a publicului.
Am decis să anulăm şi transmisiunea spectacolului de revenire a grupului, “COMEBACK IZ*ONE BLOOM*IZ,” care urma să fie difuzat pe Mnet, M2 şi alte canale TV pe 11 noiembrie.
Ne cerem scuze încă o dată tuturor fanilor şi spectatorilor care au aşteptat noile activităţi de promovare de la IZ*ONE.
Cu toate astea, le cerem reporterilor să nu publice ştiri cu speculaţii referitoare la membrele grupului nostru, pentru a evita crearea unor victime ce nu au nicio vină.”
Mai mult de atât, o sursă de la „My Little Television 2” de pe MBC a declarat pentru Sports Chosun că apariţia trupei IZ*ONE la emisiunea din 11 noiembrie va fi editată şi scoasă. „Din cauza situaţiei de la moment, am decis că înregistrarea cu IZ*ONE nu va fi difuzată şi că în episodul din 11 noiembrie îi veţi vedea doar pe Kim Gu Ra, No Sa Yeon şi Kim Jang Hoon”, a spus sursa.
De asemenea, membra Ahn Yujin, care e gazda emisiunii, va avea părţile şterse şi din episodul de săptămâna viitoare.
De asemenea, membrele IZ*ONE, Jang Wonyoung şi Choi Yena urmau să apară la emisiunea „Amazing Saturday” de pe tvN pe 9 noiembrie, însă o sursă de la emisiune a dezvăluit că încă urmează să decidă dacă vor difuza respectivul episod.
Ştirile au venit după arestarea directorului de producţie al emisiunii de supravieţuire „Produce 101”, Ahn Joon Young, care a recunoscut că voturile din „Produce 48″ (IZ*ONE) şi „Produce X 101” (X1) au fost manipulate.
