
Hyeri din Girl’s Day a vorbit despre relaţia ei cu actorul Ryu Jun Yeol!
În data de 19 noiembrie, vedeta a oferit un interviu, în care a vorbit despre cariera sa şi viaţa personală.
Întrebată despre iubitul Ryu Jun Yeol, Hyeri a răspuns: „Cu toate că suntem ocupaţi, suntem fericiţi în relaţia noastră.” Aceasta a râs, apoi a adăugat: „Cred că mă întâlnesc cu el l fel de des precum cu membrele Girl’s Day”.
Hyeri a continuat: „Sinceră să fiu, nu e că nu m-aş fi aşteptat la asta în timpul interviurilor, dar mă supără un pic faptul când se ajunge la acest subiect. Mă gândesc mereu „Am vorbit timp de o oră, însă titlul articolelor se schimbă numai aşa?” Apoi a glumit: „Timp de opt luni am trăit precum Sun Shim şi am venit aici plină de entuziasm, imediat cum s-a terminat drama!”
Aceasta a mai comentat: „Eu am fost prima ce am debutat în industria de divertisment şi cred că i-a plăcut de Shin Sun şi „Miss Lee”. Încerc să ţin minte orice îmi spune.”
Hyeri apoi şi-a exprima afecţiunea pentru Ryu Jun Yeol: „Depinde de situaţie, însă uneori e rece şi alteori e plin de căldură.”
După ce au jucat împreună în „Reply 1988”, Ryu Jun Yeol şi Hyeri au confirmat în august 2017 că se întâlnesc.
Hyeri a jucat recent în „Miss Lee” de pe tvN, o comedie despre angajaţii unei companii mici de electrocasnice ce încearcă din greu să nu o lase să falimenteze.
