Care sunt obicieurile proaste ale membrelor AOA?

Image result for aoa queendom

Pe 23 noiembrie, ‘Knowing Brothers‘ de pe JTBC a pre-lansat un clip pentru episodul care le va avea ca invitate speciale pe membrele AOA!

În clipul de mai jos, membrele AOA au decis să descute odată și pentru totdeauna despre obiceiurile proaste pe care le-au văzut una la alta. Chanmi a fost cea care a început prima, spunând: „Hyejeong și Jimin încearcă să simplifice coregrafia. Tot omit pași din dans doar pentru că devin obosite.” Aici, Seolhyun le-a luat apărarea colegelor sale: „Nu, faza e că Chanmi vrea să adauge chestii tot mai complicate, iar noi nu putem ține pasul.

Următoarea a fost Yuna, care a spus: „Seolhyun, încetează să faci glume și la sfârșit – ‘Doar glumeam!’. Uneori le face prea des.” Seolhyun a admis că e un obicei prost de-al ei și și-a cerut scuze: „E doar un obicei, nu îl pot controla.

În final, Jimin a avut câte ceva să le spună lui Hyejeong și Seolhyun. Lui Hyejeong i-a spus: „Hyejeong face diferite fețe când râde în transmisiuni. Își folosește fața prea neglijent.” Membrii ‘Knowing Brothers’ au adus în discuție un subiect vechi, unde a fost„prinsă” scobindu-se în nas într-una dintre aparițiile ei din trecut la emiisune. Despre Seolhyun, Jimin a spus: „Crede că e centrul universului și nu vede unele lucruri. Acum câteva zile am mers toate să vedem musicalul Yunei, la fel cum au mers și fanii Yunei să îi vadă musicalul. Dar Seolhyun a spus ‘Cum au știut fanii că venim astăzi?’, așa că am spus ‘AU venit să o vadă pe Yuna!’ și ea era ceva de genul ‘Oh, așa e?’.

Episodul va apărea în această seară, 23 noiembrie, la ora 21:00 în Coreea.

sursă

Lasă un comentariu