MONSTA X va lansa primul album în limba engleză

Imagini pentru monsta x official

Trupa MONSTA X  a anunțat data la care va lansa primului album integral în engleză, fără Wonho. Fanii americani ar putea boicota lansarea.

Știrea a apărut pe site-urile muzicale de comercializare a produselor online, deocamdată un anunț oficial în acest sens lipsind.

Primul album complet în engleză al grupului a fost anunțat în urmă cu mai mult timp, însă data oficială a lansării a fost amânată în urma retragerii lui Wonho. Fanii speculează că acest fapt se datorează faptului că melodiile au fost reînregistrate fără vocea lui Wonho.

Reamintim că titlurile  „Who Do You Love”, „Love You” și „Someone’s Someone” sunt prelansate și vocea lui Wonho apărea pe ele.

Noul album se va intitula „All About Luv” , va fi disponibil din 13 decembrie și va conține 11 melodii.

Opiniile fanilor Monbebe sunt împărțite, mulți fani americani având intenția să boicoteze noul album, fiind furioși că agenția Starship Entertainment nu îl readuce pe Wonho în trupă și considerând că boicotul ar putea atrage atenția asupra cererii de reîntoarcere a idolului.

Vom reveni cu mai multe informații.

Image may contain: text

Image may contain: text

Lasă un comentariu