În inimile noastre a rămas tot OT12 ❤️!
Fostul membru EXO, Tao (cunoscut și sub numele Z.TAO și Huang Zitao), a emoționat și încălzit inimile tuturor fanilor cu postarea făcută pe Instagram de pe 27 decembrie.
Artistul din China a postat cel mai nou cântec al său pe rețelele de socializare, iar în descriere a scris un mesaj despre cea de-a 8-a aniversare și le-a dat tag lui Luhan, Kris și celorlalți doi frați ai lui, urându-le astfel o aniversare fericită.
Prin postare, Tao se referă la ziua în care a fost introdus publicului drept membru EXO. Șe știe foarte bine că, la început, trupa era împărțită în două grupuri EXO-K și EXO-M, iar din EXO-M făceau parte Xiumin, Kris, Luhan, Lay, Chen și Tao.
Fanii cred că artistul când a zis ceilalți doi frați se referea la Chen și Xiumin și mai cred că Tao a pus din greșeală de două ori contul lui Luhan, când de fapt voia să-i dea tag lui Lay.
Postarea lui nu a trecut neobservată, deoarece Luhan și Kris i-au răspuns pe Weibo, cea mai mare rețea de socializare din China.
Luhan a scris – „Happy 8th anniversary hahaha„, iar Kris a dat share la postare, demonstrând că simte la fel cu Tao.
Imediat ce au văzut postările și interacțiunea, fanii artiștilor au luat-o razna și s-au bucurat enorm.
De asemenea, au mai evidențiat că pe coperta piesei “The Best of Us” existau 12 inimi albastre, ceea ce este o referință la formula completă a trupei EXO. La început au fost 12 membri, separați în două sub-grupuri, iar acum au rămas cu 9 membri, dintre care Lay activează în China, iar Xiumin și D.O. își desfășoară serviciul militar obligatoriu.
Cântecul lui Tao este și mai special, deoarece este dedicat fanilor EXO-L.
Mai jos puteți să ascultați melodia „The Best Of Us„!
Sursa: koreaboo

😭😭😭 ma bucur ca pretuiesc asa de mult aceste momente si eu ii prețuiesc mult, chiar dacă acum isi urmeaza drumurile proprii ❤❤❤ OT12💕
ApreciazăApreciază
Me asa dor de Ot12 🙁💜
ApreciazăApreciază
Ce frumos gest, le ador pe toți îmi e dor de ei 😭😭😭😭#ot12#exo❤️❤️
ApreciazăApreciază
Frate, cred că plâng…
ApreciazăApreciază
Cand o sa apara topul cu melodiile pe luna noiembrie?
ApreciazăApreciază
in noapteaa asta
ApreciazăApreciază
Felicitari Chen pt casatoria ta si pentru ca o sa ai un copil. Si sper sa nu renuti niciodata la EXO ♥️♥️♥️♥️
ApreciazăApreciază
Buna doresc sa particip! As dori sa vad mai multe articole despre itzy, teorii si mai multe kpop grupuri underrated.
Pentru kpop.ro as dori sa vad mai multe lightstick-uri, daca se poate postere separate de album si photocarduri personalizate facute la comanda.
Multumesc!
Si doresc albumul ATEEZ – Zero: Fever Epilogue
ApreciazăApreciază