„Golden Disc Awards” în plin scandal: a exclus pe X1 și IZ*ONE din lista celor pretendenți la premii, iar fanii sunt furioși

După ce au urmărit prima parte a festivității de premiere „Golden Disc Awards”, mai mulți internauți coreeni și-au exprima dezamăgirea cu privire la faptul că X1 și IZ*ONE au fost excluși din lista artiștilor nominalizați, deși meritau să se afle printre posibilii câștigători.

Ei bine, astăzi, la primele ore ale dimineții, organizatorii evenimentului au lansat o declarație oficială, unde au vorbit despre procesul de selecție al câștigătorilor din acest an și au adus în discuție subiectul cu privire la excluderea trupelor X1 și IZ*ONE de pe lista candidaților la premii.

Se spune că cele două grupuri, care inițial făceau parte din lista artiștilor nominalizați pentru ediția din acest an a premiilor „Golden Disc Awards”, au fost excluse din prima și a doua rundă de vot, ca urmare a unei decizii venite din partea comitetului executiv de atribuire premiilor. Aceștia și-au justificat hotărârea în felul următor: „Candidații au fost selectați pe baza unui rating special. Cu toate acestea, am decis că, din cauza știrilor cu privire la falsificarea voturilor din etapa finală a emisiunii „Produce 101”, X1 și IZ*ONE să fie excluse, deoarece sunt grupuri formate pe cale ilegală”.

sursa

2 gânduri despre „„Golden Disc Awards” în plin scandal: a exclus pe X1 și IZ*ONE din lista celor pretendenți la premii, iar fanii sunt furioși

Lasă un comentariu