
VOISPER bucură fanii cu muzică nouă!
Pe 9 ianuarie, reprezentanții de la agenția Evermore Music au lansat videoclipul celei mai noi melodii de la VOISPER, „Keep Going”. Băieții au revenit cu o baladă superbă care cu siguranță vă va mângâia auzul. Este o melodie potrivită pentru o astfel de vreme rece, așa că vă recomandăm cu mare drag. În plus, aveți posibilitatea să ascultați cât de melodioase sunt vocile membrilor și să vă convingeți de faptul că ei sunt adevărate talente ascunse.
Despre VOISPER se știe că este un grup format din 4 membri, Daekwang, Kwangho, Kangsan și Choongi, iar debutul său a avut loc pe 2 februarie 2016. Ultima revenire a trupei a fost prezentată în luna august a anului trecut.
