
Siyeon din DreamCatcher va debuta solo cu un single!
Potrivit companiei fetelor, DreamCatcher Company, Siyeon va lansa pe 29 ianuarie primul ei single solo intitulat „Paradise”. Mai mult de atât, și DreamCatcher se pregătește de o revenire de grup cu o melodie ce are o poveste total deosebită.
DreamCatcher Company a declarat: „Veți putea vedea o latură a lui Siyeon pe care nu a arătat-o până acum. Sper să vă placă „Paradise”, cât și noua lume a trupei DreamCatcher pe care o va dezvălui curând.”
Siyeon și-a etalat anterior abilitățile vocale la emisiuni precum „V-1” și „The King of Mask Singer”.
