![]()
Sungjae din BTOB a lansată albumul solo intitulat ‘Yook O’Clock‘!
În ultima vreme nu am auzit prea multe despre trupa BTOB, asta și pentru că o parte din membrii săi au intrat în armată. Cum însă toți idolii grupului sunt extrem de talentați și lucrează la diferite proiecte solo, în 2 martie, Sungjae, mezinul grupului, și-a lansat un album ce cuprinde 7 piese, dintre care 6 au alcătuit proiectul lui muzical ‘3 X 2 = 6‘ din decembrie 2019.
Ultimul său single, melodia de titlu a albumului, se numește „Come with the Wind” și se joacă cu ideea vântului care bate, conducând pe cineva cu gândul înapoi în trecut. Vocea lui Sungjae, acompaniată de sunet de chitară, oferă emoții care duc lumea cu gândul la primăvară.
În videoclipul muzical, Sungjae, reprezentat de un personaj animat, își petrece ziua liberă relaxat, până când briza îl readuce la amintirile unei foste iubiri, Melody, numită după numele fanclubulului BTOB. El continuă să o vadă pe aceasta în diferitele locuri în care merge, chiar și între spectatorii din public. Videoclipul muzical se încheie cu Sungjae din viața reală a lui agățând pe perete o fotografie de grup adorabilă cu el, alături de colegii săi din trupa BTOB.
Sursa: allkpop
