Lee Jae Wook atrage atenția datorită stilului său vestimentar

Doamnelor și domnilor, avem un nou rege al modei? Așa par să fi descoperit internauții coreeni, după ce au adunat pozele personale ale actorului Lee Jae Wook. Înalt, chipeș și talentat, acesta mai ascunde o calitate: știe cum să își aleagă  hainele pe care le poartă în timpul liber.

Lee Jae Wook se bucură de și mai multă atenție după succesul K-dramei ‘Extraordinary You’, contul său de Instagram fiind urmărit de din ce în ce mai multă lume. Astfel, oamenii au început să îi analizeze modul în care se îmbracă în timpul liber, constatând că actorul alege ținute confortabile și pline de stil!

La cei 187 cm ai săi înălțime, foarte multe lucruri îi vin bine, dar vedeta se pricepe și să își aleagă hainele. Cel mai mult îi place să poarte tricouri simple, lejere, blugi sau pantaloni ce au croiala dreaptă în partea de sus (stilul anilor ’90-2000) și pantofi sport la modă.

De multe ori asortează la ținută o șapcă sau o pălărie, sau poartă șosete lungi pe care le trage peste pantaloni sau care se văd de sub aceștia.

Oricum, ținuta lui se potrivește perfect cu picioarele sale extrem de lungi și ne arată că știe exact cum să poarte hainele ca să iasă în evidență.

Vă place?

Sursa: news.sbs

Lasă un comentariu