Lee Min Ho îi cere lui Kim Go Eun să meargă în lumea lui în teaserul K-dramei “The King: Eternal Monarch”!

Avem primul teaser MV pentru K-drama cu care Lee Min Ho  revine pe micile ecrane, “The King: Eternal Monarch” !

Scenariul “The King: Eternal Monarch” a fost scris de Kim Eun Sook și spune povestea a două universuri paralele, unul care trăiește în democrație și altul care trăiește în monarhie. Lee Min Ho va juca rolul împăratului Lee Gon care încearcă să închidă ușa dintre cele două lumi, iar Kim Go Eun va fi detectiva Jung Tae Eul care lucrează cu împăratul pentru a proteja viețile oamenilor.

Teaserul începe cu întâlnirea din oraș dintre Lee Min Ho și Kim Go Eun. Acesta apare călare pe un cal alb, iar ea îl urmărește de  la distanță. Apoi el coboară și merge să o îmbrățișeze, surprinzând-o cu gestul său disperat.

În fundal se aude vocea lui Kim Goo Eun întrebându-l: “Chiar ai venit din altă lume?” Apoi scena se schimbă și îl vedem pe Lee Min Ho alergând pe cal într-o pădure și dispărând printr-o poartă din piatră, întrebându-se: “Oare motivul pentru care am supraviețuit se află aici?”

Kim Go Eun apoi îi explică ferm lui Lee Min Ho: “Te comporți de parcă mă cunoști, dar eu nu te știu”, acesta comentând misterios “Cum eu nu sunt de aici, nici tu nu ești din lumea mea” Kim Go Eun nu pare ușor de convins fiind genul de persoană “care nu crede că pământul este rotund.”

La final, Lee Min Ho îi cere lui Kim Go Eun să meargă cu el în lumea lui.

“The King: Eternal Monarch” va avea premiera în aprilie. Mai aveți răbdare?

 

Sursa: soompi

Lasă un comentariu