
Recent, un caz denumit “Telegram’s #N Group Chat” (grupul de chat #N de pe Telegram) a intrat în anchetă, iar făptuitorii, care ”au înrobit” fetele minore și le-au obligat să filmeze acte sexuale pentru a se vinde online prin aplicația numită Telegram, au fost prinși.
În lumina acestui caz, mulți cetățeni și celebrități au postat și au împărtășit petiția cu privire la acest caz. Chanyeol din EXO a postat două fotografii ale petiției în Instastory pe contul său de Instagram, sperând că fanii vor ajuta la semnarea petiției.
Petiția solicită ca pentru toți utilizatorii care s-au înscris și au participat la ”Telegram #N Group Chat” să se dezvăluie publicului identitatea și restul informațiilor.
Baekhyun a postat, de asemenea, despre acest caz și a distribuit o petiție prin care a solicitat ca toți utilizatorii chat-ului #N și autorul lui, numit Baksa, să primească o pedeapsă.
Baekhyun are 16.8 milioane de urmăritori, în timp ce Chanyeol are 20.3 milioane pe Instagram. Fanii le sunt recunoscători amândurora pentru implicare și pentru că au ajutat la împărtășirea acestor petiții. Datorită lor, numărul de persoane care au semnat a crescut enorm.
Fanii care au văzut postările lor au fost uimiți și impresionați, astfel ajutând la răspândirea acestui caz tulburător.
Aveți aici petițiile:
1. Petiția despre care vorbea Chanyeol: https://www1.president.go.kr/petitions/586880…
2. Petiția despre care vorbea Baekhyun: https://www1.president.go.kr/petitions/586885…
3. Petiția generală pentru a dezvălui toți suspecții cu tot cu fotografii: https://www1.president.go.kr/petitions/586885…

Pingback: O celebritate, un CEO faimos, și alte personalități influente sunt suspecte în scandalul cu trafic de persoane ‘Nth Telegram Room’! – K-POP ROMÂNIA