
Membrii trupei Super Junior, Shindong și Kim Heechul, s-au apropiat datorită iubirii pentru cățeii lor în cadrul emisiunii „My Ugly Duckling”.
In timpul episodului de pe 22 martie a emisiunii marca SBS, Shindong i-a făcut o vizită surpriză lui Kim Heechul, fiind însoțit de cei doi câini ai lui.
Kim Heechul, care s-a jucat în liniște jocuri video până atunci, a ajuns rapid în ipostaza de a curăța după cățeii lui Shindong, care au alergat veseli prin casă și au reușit să facă un adevărat dezastru.
Shindong a explicat: „Voi ajunge să îți fiu îndatorat pentru vreo trei zile din cauza constucțiilor de la mine de acasă.” Apoi, Kim Heechul și-a folosit experiența de proprietar de căței pentru a-i dresa pe ai lui Shindong.

Shindong a continuat mărturisind: „De fapt, m-am simțit destul de deprimat anul trecut.” Explicând că și-a văzut cățeii pe internet, acesta a povestit: „Pe internet, erau introduși drept ‘căței care vindecă depresia’”.
Artistul a continuat: „I-am adoptat pe amândoi în speranță că mă vor ajuta să-mi tratez depresia. Postarea nu menționa de ce aceștia vindecă o astfel de boală, dar i-am adus acasă și erau așa de haotici. Nici nu ai timp să te simți deprimat.”

Sursa: soompi
