
Steve Aoki mai produce o melodie incredibilă, împreună cu Zico și Kang Daniel!
Zico și Kang Daniel sunt cei doi artiști aleși anul acesta pentru proiectul Pepsi X Starship are ca temă „For The Love Of 대한민국” sau For The Love Of Korea”. Pepsi a încercat să evidențieze anumite elemente culturale specific coreene, cum ar fi costumul tradițional coreean, etc., și a lansat și o ediție limitată care va avea desene ale unor motive sud coreene.
Revenind însă la colaborarea dintre Daniel și Zico, aceștia s-au mai întâlnit din punct de vedere profesional, în perioada când Daniel era membru al grupului Wanna One. Deși nu au cântat împreună, Zico a produs pentru sub-unitul Triple Position melodia excepțională “Kangaroo”. Cântată de Daniel, Kim Jae Hwan și Park Woo Jin, piesa a făcut parte de pe al treilea mini-album al Wanna One care s-a intitulat „1÷x=1 (Undivided).”
Piesa pe care au lansat-o astăzi Daniel și Zico se intitulează „Refresh” și, spre surpriza tuturor, ea a fost produsă de Steve Aoki! Dealtfel, dacă o veți asculta, veți regăsi cu siguranță sunetele muzicale specifice lui Aoki, dar și ceva din vibe-ul pe care îl avea “Kangaroo” (cu siguranță, aici vorbim despre influența lui Zico).
Vă lăsăm mai jos linkul de pe Spotify, reamintindu-vă că vă puteți conecta gratis la acest serviciu dacă aveți un cont de Facebook.
Sursa: hellokpop
