
Membrii trupei SEVENTEEN, Wonwoo, Mingyu, DK și Seungkwan au luat parte într-un pictorial acompaniat de un interviu pentru numărul lunii mai al revistei Cosmopolitan!
Băieții din SEVENTEEN sun cunoscuți datorită faptului că își produc propria muzică și participă la creearea coregrafiilor. Acum că se apropie cea de-a cincea lor aniversare de la debut, aceștia sper să abordeze chiar mai multe zone creative decât până acum. Seungkwan a explicat că Wonwoo și Mingyu au dat dovadă de interes în ceea ce privește producția video, în timp ce el se gândește în permanență cum să îmbunătățească conținutul videoclipurilor trupei pentru a fi mai plăcute. Mingyu a adăugat: „În loc să facem ceea ce ni se spune, planificăm și discutăm împreună cu agenția. De aceea avem o zi întreagă rezervată ședințelor. Toți 13 vorbim foarte mult, deci acestea au început să dureze din ce în ce mai mult.”
În ceea ce privește reușitele lor, încluzând-o e cea mai recentă, clasarea pe primul loc în clasamentul săptămânal al albumelor al Oricon cu ce-a de-a doua melodie în japoneză, „Fallin’ Flower”, aceștia au explicat că nu vor rămâne niciodată indiferenți atunci când ocupă primul loc. Mingyu a spus: „Am putea rămâne indiferenți dacă ar fi o reușită pe care noi ne-am asigurat-o, dar nu putem avea o astfel de atitudine deoarece este o reușită pe care fanii noștri ne-o asigură. În plus, muncim din greu, dar nu vom fi niciodată indiferenți doarece le suntem recunoscători celor care fac posibile pentru noi aceste reușite.”
Fiind întrebați cum reușesc să echilibreze interesele individuale ale membrilor și ambiții ca și grup, Suengkwan a împărtășit: „Cred că sunt capabil să primesc iubire pentru că fac parte din SEVENTEEN. Sunt lucruri pe care le-aș putea face bine de unul singur, dar sunt și mai multe lucruri pe care nu le-aș fi putut realiza dacă nu eram un membru al SEVENTEEN. Cred că este important să încurajăm echipa și să muncim cât mai mult în momentul de față.”
Wonwoo, Mingyu, DK și Seungkwan au povestit ce activități au stând acasă pe durata pandemiei de COVID-19. DK a spus: „Îmi petrec timpul învățând să cânt la instrumente muzicale. Deși am mult timp pentru mine, de obicei sunt cu membrii, în special Jeonghan.” Mingyu a împărtășit: „Voiam să călătoresc dacă am timp, dar dat fiind faptul că nu este posibil, îmi exersez dansul, învăț limbi străine, desenez și studiez producția video. Încerc constant lucruri noi. Am impresia că rămân în rumă dacă stau fără să fac nimic când am timp liber. E uimitor că noi toți 13 suntem așa.” Wonwoo a adăugat că, le fel ca și Mingyu, studiază limbi străine și producția video, iar Seungkwan a explicat că încearcă să-și ridice moralul plimbându-se.
În final, membrii și-au spus dorințele în ceea ce privește cum și-ar dori să fie ținuți minte ca și grup. Mingyu a spus: „Sper ca trupa SEVENTEEN să rămână sub frma unei amintiri puternice în mințile oamenilor care ne știu și ne ascultă piesele. Sper că își vor aminti de ziua în care au mers la un concert SEVENTEEN și de cât de fericiți erau și de cum au primit energie ascultând melodiile noastre.” Seungkwan a adăugat: „Vreau ca SEVENTEEN să fie un grup care îi face pe oameni să se întrebe cu ce fel de prestație sau melodie vor veni data viitoare.”
Sursa: soompi
