
Agenția Starship Entertainment a anunțat că liderul trupei MONSTA X are probleme de spate și că a decis amânarea revenirii trupei, până când acesta se va simți mai bine.
Starship Entertainment a lansat în 4 mai un comunicat lung în care anunță că Shownu a mers la spital din cauza durerilor de spate. Acest lucru s-a întâmplat în timpul pregătirilor de comeback. Deși liderul MONSTA X a urmat un tratament și se simte mai bine, el nu este încă recuperat sută la sută. Drept urmare, agenția a decis să amâne lansarea noului mini-album al MONSTA X cu 15 zile, după ce a realizat că programul de comeback ar putea afecta recuperarea lui Shownu.
Aveți aici mesajul integral tradus:
Bună, aici este Starship Entertainment.
Ne pare sincer rău că trebuie să facem acest anunț că va exista o întârziere în lansarea mini-albumului MONSTA X (FANSTASIA X).
Recent, membrul Shownu a avut dureri de spate în timp ce repeta coregrafia pentru revenire. El a fost dus imediat la spital pentru a fi examinat de un medic. În baza rezultatului acestei examinări, lui Shownu i s-a pus un diagnostic și i s-a recomandat să evite orice exercițiu extrem, mișcare excesivă, și să facă un tratament cu injecții pe lângă fizioterapie, pentru o revenire rapidă.
În prezent, Shownu își face tratamentul regulat și starea lui s-a îmbunătățit în mod evident. Cu toate acestea, s-a decis că programul de revenire original i-ar putea afecta recuperarea. Pentru a putea judeca în mod corect situația, Shownu a fost la o examinare medicală și i s-a spus că are nevoie de mai mult timp pentru recuperare.
Pentru că ne aranjăm prioritățile noastre în funcție de sănătatea artistului, am decis în final să amânăm data de lansare a noului album (FANTASIA X), care ar fi trebuit lansat în 11 mai, pentru 26 mai 2020. Alte anunțuri cu privire la lansarea oricărui conținut vor fi refăcute de îndată ce le vom reorganiza.
Încă o dată, dorim să vă cerem sincere scuze și să le cerem înțelegere fanilor care au așteptat comeback-ul MONSTA X.
Aveți mai jos și comunicatul oficial.
Fanii Monbebe au mers imediat pe rețelele de socializare, invadându-le cu mesaje de încurajare pentru Shownu, și scriindu-i că sănătatea este mai importantă decât orice.
Îi dorim și noi multă sănătate și recuperare rapidă!

Sanatatea conteaza cel mai mult.Sper sa se faca bine!😊
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Prețiosul nostru Shownu 😭 însănătoșire grabnică 🥺
ApreciazăApreciat de 1 persoană
me so sad….
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Me too 🥺 săracul… ma bucur ca agentia a amânat comeback ul.. sănătatea este mai importantă ca orice…
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Sanatatea este pe primul loc! Nici nu-mi mai pasa de comeback atata timp cat Shownu are probleme de sanatate!!!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Pingback: MONSTA X ne atacă din nou cu un nou set de teasere | K-POP ROMÂNIA