
Impostorii care se prezentau drept directori ai agenției SM Entertainment au primit pedepse cu închisoarea după ce au falsificat documente și au primit plăți în avans de câteva sute de milioane de woni (aproximativ 80.000 dolari), declarând că EXO va participa la un eveniment.
În data de 18 iunie, a fost dezvăluit că judecătorul Ryu Hee Hyun de la Curtea Districtului de sud din Seul i-a condamnat pe Kim și Lee la doi ani și, respectiv, un an de închisoare sub acuzația de fraudă, fals în documente private și utilizarea de documente falsificate.
În septembrie 2017, Kim și Lee s-au dat drept directori ai agenției SM Entertainment și au întocmit un contract fals, pentru directorul general al unei agenții de planificare a evenimentelor, (denumită ulterior „A”), susținând că EXO va avea un concert în Bangkok, Thailanda, în noiembrie, același an.
În timpul procesului, Kim a insistat: “Nu am falsificat contractul”, în timp ce Lee a spus: “L-am ajutat pe Kim cu planul. Nu l-am înșelat pe ‘A’.”
Cu toate acestea, judecătorul i-a explicat lui Kim: “Formatul contractului fals este similar cu cel pe care l-ați mai folosit anterior. Pe măsură ce ancheta a devenit dezavantajoasă, declarațiile au devenit contradictorii.”
A fost dezvăluit că Kim a primit o sentință de patru luni cu suspendare cu doi ani de probă în august 2019.
Ulterior, judecătorul a pus la îndoială credibilitatea lui Lee, afirmând: „Ați recunoscut deja infracțiunile când ați fost chestionat de anchetatori.”
De asemenea, judecătorul a dezvăluit motivul condamnării lui Kim, afirmând: “Întrucât valoarea pagubelor se apropie de 300 de milioane de woni (aproximativ 247.400 de dolari), iar victima se confruntă cu dificultăți economice, doar 18,5 milioane de woni (aproximativ 15,300 de dolari) au fost returnați. Cu mijloacele prin care ați falsificat documentul și l-ați folosit pentru această fraudă, natura crimei este destul de gravă.”
