
Lee Hi a vorbit despre motivul pentru care a semnat cu AOMG într-un interviu pentru revista „Elle”.
Cântăreața a anunțat plecarea de la YG Entertainment în decembrie anul trecut. Ieri a fost confirmat faptul că a semnat un contract cu AOMG și a vorbit despre motivul pentru care a ales această agenție să o reprezinte: „Am auzit o mulțime de lucruri frumoase de la Code Kunst și Gray. AOMG a fost prima companie care a luat legătura cu mine după ce am încheiat contractul cu YG.”
În continuare, aceasta a povestit: „Încă de atunci, m-am întâlnit cu mai multe agenții, însă atmosfera plăcută la masa pe care am luat-o cu directorul executiv al AOMG, Kim Soo Hyuk (DJ Pumkin) și Code Kunst mi-au făcut o impresie bună. A fost și un sentiment de afecțiune și prietenie cu artiștii, iar faptul că însuși Jay Park, care este activ ca artist, este CEO mi-a oferit cumva siguranță. Cred că m-ar putea înțelege la nivel muzical.”
Lee Hi a continuat: „Plănuiesc să profit de alegerile mele în timp ce lucrez din greu cu ce dispun la acest moment. Dacă mă pun la încercare înainte de a fi prea târziu, atunci sunt sigură că nu voi avea regrete.”
Lee Hi va reveni pe 23 iulie cu „HOLO”.


Nicăieri nu-i mai bn ca la AOMG 😉
ApreciazăApreciază
cine ti-a dat dislike, clar n-are habar de AOMG si cum functioneaza label ul asta 🙃🙃🙃
ApreciazăApreciază
Am dislike??? Omg nici macar nu vad pt ca scriu de pe aplicatie 😂 în fine… AOMG e o companie mișto cu un ceo fantastic indiferent de ce cred unii 😉 AOMG este în vârful piramidei chiar dacă unora nu le place ,,I’m the new YG” mulți imi vor da dislike pt ca nici macar nu stiu despre ce vb🤭 iar eu nici nu ma voi obosi sa le explic✌🏻
AOMG the best 😍
ApreciazăApreciază
Un label in care artistul decide cand vrea sa promoveze, ce stil vrea sa abordeze? Cu cine vrea sa colaboreze? Un label in care balanta e mereu inclinata in favoarea artistului ? Un label in care orice comeback e promovat de absolut fiecare membru al familiei (si da, cand zic asta nu e o exagerare. E fun sa urmaresti AOMG in timpul unui comeback, peste 60-70 de postari identice 🙃 da, staff ul si el e in full promo mode mereu 👌) ? In care sentimentul de grup/crew/familie e foarte prezent?? Ooh da 💯 Tot ce trebuie sa faca e sa se concentreze pe muzica ei si nimic altceva acum. Gray si-a reinnoit contractul de 2 ori, CodeKunst zice ca pleaca din label doar daca AOMG intra in faliment lol Wonjae e o cu totul alta persoana fata de cea din SMTM si iubesc sa vad asta, iubesc faptul ca e doar un zambet si mult mai pozitiv acum. Si astea sunt doar cateva exemple, Jay a creat un label ( 2, dar vorbim despre AOMG acum 😁) si schimbat ceva bariere intr-o industrie plina de CEOs manati de orice altceva inafara de ideea de a oferi libertate si creativitate. LeeHi castiga libertatea pe care n-a avut-o niciodata in YG, AOMG castiga un artist talentat.
ApreciazăApreciază