
Episodul din această săptămână al emisiunii „Yoo Hee Yeol’s Sketchbook” de pe KBS2 va fi special, întrucât spectatorii vor putea urmări un mini concert al invitatei speciale: IU!
În data de 15 septembrie, IU a fost văzută participând la filmările pentru „Yoo Hee Yeol’s Sketchbook” la ora 9:00. Câțiva oameni din interior au oferit un rezumat al celor 14 ore de înregistrări, care au ținut-o pe IU până la ora 23:00 în studio. Mini concertul are rolul de a sărbători cei 12 ani de la debutul cântăreței. Aceasta a pregătit 13 prestații unice ale unor piese pe care nu le-a cântat pe scenă foarte mult în trecut, începând de la „BBiBBi” și trecând la „Blueming”, „Eight” etc.
Conform persoanelor care au participat la înregistrări, concertul a început cu o serie de „repetiții tehnice”. Au urmat câteva repetiții în care s-au stabilit decorul și detaliile scenei, câteva testări ale camerelor și, în final, înregistrarea propriu-zisă. În timpul tuturor acestor repetiții și înregistrări finale, se spune că IU a cântat un total de 60 de piese. Chiar înainte de ora 23:00, artista a interpretat o piesă dragă ei, „Good Day”, pentru ultima oară, atingând notele perfect și făcând câțiva membri ai staff-ului să plângă pentru perseverența și energia de care a dat dovadă.
Episodul cu rezultatul final va fi difuzat pe 18 septembrie, data la care IU a debutat acum 12 ani!
