
Artistul a participat recent la o conferință de presă, după revenirea sa cu albumul „YELLOW”, unde a împărtășit câteva gânduri.
Legat de revenirea sa, Kang Daniel a spus: „Am revenit cu un nou album recent. Deoarece mesajul transmis prin acesta este unul puternic, am decis să ofer o imagine publicului înainte de lansare, așa că am ales ultima piesă din album. Am fost nerăbdător să mă întâlnesc cu fanii.”
„YELLOW” este al treilea album care deține numele unei culori după lansarea „CYAN” și „MAGENTA”. Artistul a comentat: „Acesta este ultimul album din seria de culori propusă de mine. Am planificat acest lucru de mult timp. YELLOW este un album ce conține toate sentimentele mele interioare, fapt care îl face unul special și personal. E ca un fel de jurnal.”
În ceea ce privește culoarea reprezentativă a albumului, Daniel a comentat: „Galbenul este o culoare drăguță, dar nu strălucitoare. E o culoare rece, care se aseamănă cu personalitatea mea. Mă duce cu gândul la niște lampioane galbene în timpul nopții.”

De asemenea, el a mai vorbit și despre noua sa piesă, intitulată „Antidot”: „Melodia păstrează o anume poveste în conținutul ei. Nu vei reuși niciodată să vindeci sentimentele rănite, folosind medicamente. Am vrut să scot acest lucru în evidență cât mai mult timp.”
În aceeași zi cu revenirea sa, trupa I.O.I au făcut un anunț oficial, declarând că vor face o reuniune, având o transmisie live specială pentru fani. Astfel, Kang Daniel a fost întrebat dacă există o posibilitate ca trupa Wanna One să facă același lucru. Acesta a răspuns: „În primul rând aș dori să-mi felicit seniorii din trupa I.O.I pentru imaginea creată. Wanna One reprezintă o amintire prețioasă pentru mine. Când îmi aduc aminte de acele momente, îmi aduc aminte de faptul că nu aveam atât de mult talent, iar asta e puțin dezamăgitor. Totuși, rămâne o amintire prețioasă pentru mine. Dacă va apărea o astfel de oportunitate, mă voi gândi mult, Mi-ar plăcea să ne întâlnim cândva.”

sursa: soompi
