
Actorul a participant recent la un pictorial realizat de revista Arena Homme Plus!
În realizarea fotografiilor, Yoo Yeon Seok a avut ocazia de a fi un adevărat model și de a prezenta ceasul Aquaracer Professional 300, produs de Tag Heuer. Actorul a decis să își lase deoparte latura blândă, iar de această dată să-și scoată în evidență trăsăturile ascuțite ale corpului.

În timpul interviului ce a urmat mai apoi, actorul a discutat despre experiențele și provocările de care a avut parte până în prezent. Acesta a spus: „Sunt genul de om care deține o latură curioasă. Sunt curios de lucruri pe care nu le-am făcut până acum și de locuri în care nu am mai fost vreodată. Din cauza asta, devin lacom în căutarea unor experiențe noi. De aceea, sunt mereu în căutare de activități noi și nu prea țin cont de cele făcute până în prezent.”
De asemenea, Yoo Yeon Seok a subliniat faptul că actoria reprezintă o mare aventură pentru el. În legătură cu entuziasmul pe care îl simte când urmează să interpreteze un rol nou, a spus: „Actoria este singura aventură pe care o experimentez deja de o vreme îndelungată. De fiecare dată când primesc un nou scenariu sau fac parte dintr-un proiect nou, simt că urmează să merg într-o nouă aventură. În calitate de actor, nu există un mod clar după care interpretez un rol. Consider că există o singură destinație, iar modul în care ajung acolo depinde numai de mine.”



sursa: soompi
