
Yeonjun, Soobin, Beomgyu,
Taehyun, Huening Kai
Sunt un învins, sunt un învins
Într-o mașină de culoare gri
Fug departe
De această lume dată peste cap
Mâna mea strângând-o pe a ta
Totul a fost distrus
Nu contează când sunt cu tine
N-am putut să câștig, să lupt, să sângerez, să pierd, iar acum m-am săturat
Dacă nu pot să o am, atunci încetez naibii să lupt
Plângând, plângând, plângând, uită asta acum
Te iubesc, te iubesc, te iubesc
Nu țin cont de ceea ce fac
Spun „fugi”
Râzi ca un nebun
La revedere lacrimilor, e timpul să spui
„Fugi”
Nu te uita înapoi
În ale mele două mâni, un teanc
Sunt un învins
Sunt un învins, sunt un învins
Un îndrăgostit cu semnul de dolar $
E un învins
Sunt un îndrăgostit, sunt un îndrăgostit
Un îndrăgostit cu semnul de dolar $
E un învins
Viața asta e ca un război
Sunt mereu învinsul
Erai salvarea mea
Fără îndoială, fără îndoială, fără îndoială
Pe marginea prăpastiei
Lumina ta mă ghidează
Mă face un învingător
Așa bine, așa bine, așa bine
Din fundul prăpastiei, târându-mă, lumptând, sângerând, acum m-am săturat
Refuz, iar după accept naibii totul
Plângând, plângând, plângând, uită asta acum
Te iubesc, te iubesc, te iubesc
Nu țin cont de ceea ce fac
Spun „fugi”
Râzi ca un nebun
La revedere lacrimilor, e timpul să spui
„Fugi”
Nu te uita înapoi
În ale mele două mâni, un teanc
Sunt un învins
Sunt un învins, sunt un învins
Un îndrăgostit cu semnul de dolar $
E un învins
Sunt un îndrăgostit, sunt un îndrăgostit
Un îndrăgostit cu semnul de dolar $
E un învins
Sar de pe această autostradă
Cu aripile întinse și rupte
Zbor spre veșnicie
Dar nu pot opri căderea
Cu tine
Până și o cădere e frumoasă
Mă scufund cu mândrie
În cealaltă parte a cerului
Dar sper că ne vom putea îmbrățișa
Până la finalul zborului meu neîndemânatic
Nu-mi pasă dacă toată lumea râde
Vreau să mă scufund în oceanul tău
Spun „fugi”
Râzi ca un nebun
La revedere lacrimilor, e timpul să spui
„Fugi”
Nu te uita înapoi
În ale mele două mâni, un teanc
Sunt un învins
Sunt un învins, sunt un învins
Un îndrăgostit cu semnul de dolar $
E un învins
Sunt un îndrăgostit, sunt un îndrăgostit
Un îndrăgostit cu semnul de dolar $
E un învins
