
Fetele din ITZY și-au dovedit încă o dată talentul dansând în cadrul emisiunii „Weekly Idol”!
În noul episod lansat pe data de 29 septembrie, grupul ITZY și-a făcut apariția ca invitat special. Cu această ocazie, fetele și-au promovat lansarea noului album intitulat „CRAZY IN LOVE” și totodată piesa de titlu „LOCO”!
Pentru programul numit „Weekly Playlist”, Yuna a pregătit o prestație mixtă, unde a dansat pe fragmente ale melodiilor „Queendom” de la Red Velvet, „Alcohol-Free” de la TWICE, „You can’t sit with us” de la Sunmi, „Next Level” de la aespa și „I’m Not Cool ” de la HyunA.
Legat de prestația sa, aceasta a spus: „Mulți dintre fanii grupului m-au tot întrebat care este motivul pentru care nu am lansat niciun conținut de dans până acum. Deoarece am avut această oportunitate în cadrul emisiunii, am combinat cinci melodii într-o coregrafie.”
După aceea, Ryunjin a încântat publicul realizând și ea o prestație, unde a dansat pe coregrafia piesei „Love Shot” de la EXO.
Mai târziu, fetele au fost invitate să participe la provocarea „K-Pop Random Challenge”. Fetele s-au adaptat într-un mod amuzant pe coregrafiile unor hit-uri, cum ar fi „Thunderous” de la Stray Kids, „Hard Carry” de la GOT7 și câteva melodii ale membrelor.
sursa: soompi
