
Kim Junsu se va întoarce!
Pe 16 februarie, compania lui, PALMTREE ISLAND, a declarat – „Kim Junsu, care este un vocalist iubit și actor de muzical de încredere, va continua să fie foarte activ în prima jumătate a anului 2022. În prezent, pregătește lansarea unui nou album în martie și susținerea unui concert offline pentru a comunica cu fanii coreeni și cei din străinătate. Artistul a continuat să fie activ după înființarea propriei companiei și acest album va marca prima lansare din ultimele 16 luni. De asemenea, dorește să fie și mai activ drept cântăreț, așa că fiți pe fază.”
Compania lui a lansat și un teaser video scurt. O sursă de la PALMTREE ISLAND a comentat – „După ce și-a înființat propria agenție, Junsu a continuat să-și lărgească sfera de activitate atât ca artist, cât și ca director general, decizând să susțină un concert în același timp cu lansarea albumului. Vă rugăm să așteptați cu nerăbdare cel de-al treilea mini-album, care va conține farmecul puternic pe care doar Kim Junsu ca vocalist îl are, alături de modul său unic de narațiune.”
Ultima lansare muzicală a artistului a fost mini-albumul „Pit A Pat” din noiembrie 2020. Kim Junsu a părăsit agenția C-JeS Entertainment după mai bine de un deceniu de colaborare și și-a înființat propria companie, PALMTREE ISLAND, în noiembrie 2021.
Sursa: soompi
