Recent, Felix din Stray Kids a participat la o ședință foto cu SINGLES Magazine, iar imaginea sa diafană i-a impresionat pe fani.
El a arătat perfect în toate ținutele date de stilist. Felix a privit foarte concentrat spre cameră astfel încât fanii au rămas profund impresionați. Stiliștii sigur au știut ce fac atunci când l-au ales pe Felix în acestă ședință foto.
Iar fanii cu siguranță au fost foarte fericiți.
Pe lângă imaginea sa perfectă, Felix a mai participat la un video de tipul ”Ce este în geanta mea?”.
În videoclip, el a arătat o gamă largă de lucruri pe care el le cară cu el în fiecare zi, ca de exemplu un încărcător, ca să fie sigur că telefonul lui rămâne mereu încărcată deși uneori are un program încărcat. Dar trei dintre lucruri pe care Felix le-a arătat le-a dat fanilor încă o părere bună despre le și despre personalitatea drăguță pe care o are.
Primul lucru pe care l-a arătat a fost de fapt al doilea telefon pe care îl are. Felix a explicat că recent și-a schimbat telefonul, deci el acum are telefonul acesta pe lângă cel vechi în caz că ceva se întâmplă cu telefonul vechi. Dar pentru idol, husa de la cel de-al doilea telefon este mult mai importantă decât telefonul.
Fericit, Felix și-a arătat husa de telefon roșie, spunând că a primit-o atunci când a donat pentru Save the Children și că dorește să o folosească și la celălalt telefon, cel nou, doar că husa nu se potrivește.
Save the Children (cunoscută și sub numele de The Save the Children Fund) utilizează donațiile pentu a ajuta copiii din toată lumea pentru a putea avea acces la educație și sănătate. Organizația are și un pachet de urgență. Donând la acestă organizație, Felix spune că dorește să facă niște pași în a dezvolta mai bine viitorul altor generații.
Celelalte două lucruri din geanta sa au arătat cât de grijuliu este Felix cu sănătatea planetei. El și-a arătat periuța și pasta de dinți, pe care le cumpără de la SODOWE, un brand corean care este specializat în produse vegane.
Felix a explicat că pasta de dinți are ingrediente vegane și nu este testată pe animale și că el o utilizeazăpentru că este naturală și pentru că are gust bun.
În continuare, el a prezentat apa de gură, spunând că din cauză că este vegană, este făcută să protejeze mediul înconjurător. Din acestă cauză el folosește produse vegane pentru un stil de viață mai ecologic, dar și durabil.
Felix își face griji pentru alții și pentru mediul înconjurător chiar chiar și prin cele mai mici alegeri ale sale, cum ar fi pasta de dinți. El este un model de bunătate pentru fanii săi norocoși.
