Dino din SEVENTEEN își împărtășește gândurile legate de obiceiurile sănătoase

SEVENTEEN’s Dino Shares His Thoughts About The Importance Of Healthy Habits

Cel mai tânăr membru al grupului SEVENTEEN a participat recent la un pictorial realizat de revista Elle!

În cadrul noului pictorial, fanii au putut observa toate farmecele lui Dino alături de laturile sale: cea pasională, cea profesionistă și cea jucăușă. De asemenea, acesta este primul său pictorial la care participă solo, bucurându-se de toată atenția.

Motivul pentru care a acceptat invitația de a participa la ședința foto a fost faptul că a putut recomanda câteva produse de înfrumusețare. Anterior, Dino a fost model al brandului Bioderma PP, unde a prezentat un balsam. Mai apoi, a primit invitația și a acceptat-o încântat.

În cadrul interviului ce a urmat mai apoi, Dino a vorbit despre obiceiuri sănătoase. Acesta a mărturisit că recent a fost atent cu pielea sa, cu îngrijirea tenului, a făcut sport și a avut grijă să aibă un regim alimentar echilibrat.

Dino: „Pe măsură ce mi-am schimbat stilul de viață pas cu pas, am devenit mai sănătos. De atunci, nu uit să am grijă de sănătatea mea cât de des pot. Aș vrea să continui cu acest stil de viață care mă face să mă simt atât de bine!”

sursa: soompi

Lasă un comentariu