De obicei, Jay cucerește persoanele cu stilul său de modă, însă de data aceasta a reușit să atragă atenția datorită altui motiv.
Cu toate că înălțimea lui face ca hainele pe care le poartă să arate mult mai elegant, fanii au fost uimiti când au realizat cât de înalt este în persoană. Idolul din ENHYPEN are aproape 182 cm înâlțime și, culmea, nu este cel mai înalt membru din trupă.
Când make up artistul s-a apropiat de Jay pentru a-i retușa machiajul, fanii ENGENE au văzut și mai bine cât de înalt este Jay. Apoi, s-au gândit cât de mică pare o persoană cu o înălțime normală pe lângă acesta.
Un alt moment în care s-a putut observa cât de înalt este, a fost când Heeseung și Jay au mângâiat un cățeluș, iar Jay a trebuit să se aplece un pic, pentru ca make-up artistul să ajungă la el.
Văzând diferența de înălțime și cât de frumos este idolul, mulți fani și-au dorit să fie în locul respectivei fete, descriindu-i serviciul ca fiind ”jobul lor de vis”.
Momentul îl puteți vedea aici.
