
Agenția lui 10cm își cere scuze pentru gestul făcut!
Pe data de 10 martie, Magic Strawberry Sound a lansat o declarație oficială prin care își cere scuze pentru gestul necugetat al personalului. Angajații agenției au folosit pe post de scrumieră un pahar decorat de fanii lui 10cm cu ocazia zilei sale de naștere, iar acest lucru a produs o mare dezamăgire în rândul susținătorilor săi.
Declarația făcută publică de agenție este următoarea: „Bună ziua, aici este Magic Strawberry Sound. În primul rând, ne cerem sincer scuze tuturor fanilor dezamăgiți ce îi trimit multă dragoste lui 10cm.
Săptămâna trecută, pentru celebrarea zilei de naștere a lui 10cm, au fost livrate în sediul agenției mai multe pahare de unică folosință decorate cu dragoste de fani. Aceste pahare au fost pregătite pentru a servi băuturi angajaților companiei, artiștilor și vizitatorilor ce trec prin biroul agenției.
Cu toate acestea, în timpul zilei, paharele au fost refolosite în mod greșit și recunoscând gravitatea greșelii noastre am reflectat și am decis să lansăm o declarație oficială prin care ne cerem scuze. Ne cerem scuze că nu am păstrat amabilitatea atât față de artist, cât și față de fanii acestuia.
În plus, le-am oferit scuzele personale fanilor ce au produs paharele. Compania și angajații noștri vor avea grijă să nu permită ca acest tip de incident să se mai întâmple vreodată. Vom fi mai precauți și vom depune mai mult efort în sprijinirea activităților artiștilor noștri.
Ne cerem scuze încă o dată pentru îngrijorarea creată. Mulțumim!”
