
Idolul a participat recent la un pictorial realizat de revista Elle Korea!
Recent, Mingyu din Seventeen a colaborat cu marca Louis Vuitton pentru a lua parte la un pictorial realizat de revistă, acesta fiind imaginea copertei pentru luna octombrie. După realizarea ședinței foto, idolul a fost invitat să răspundă unor întrebări.
Anul 2022 a fost un alt an de succes pentru trupa Seventeen. Membrii au organizat turneul mondial numit „BE THE SUN”, care a fost susținut în șase orașe din Asia și America de Nord. În ceea ce privește acest lucru, Mingyu a spus: „A fost cel mai bun concert. În comparație cu turneul pe care l-am organizat acum trei ani, în 2019, am simțit cum publicul a crescut. În plus, fiecărui membru îi place să se afle pe scenă.”

În anul 2021, toți cei 13 membrii ai trupei și-au reînnoit contractele cu PLEDIS Entertainment. Iar la sfârșitul anului, Seventeen a avut onoarea de a interpreta ultima melodie la evenimentul „Asia Artist Awards (AAA)”. Legat de acest lucru, artistul a spus: „Mulți artiști juniori ne-au aplaudat și felicitat, deși au fost nevoiți să asculte o evoluție preînregistrată de a noastră. Am fost foarte mândru și recunoscător. Seventeen trebuie să-și continue drumul!”
Mai apoi, Mingyu și-a luat puțin timp pentru a reflecta asupra părerii sale personale în legătură cu aventura trupei. Legat de succesul grupului și de amploarea acestuia, el a explicat: „Nu prea simt acest lucru în viața mea de zi cu zi. În general, o simt atunci când mă aflu pe scenă și aud strigăte sau aplauze.”

sursa: soompi
