
Fanii ATEEZ din America Latină au motive de sărbătoare!
Trupa K-pop a anunțat, în data de 2 iunie, datele pentru etapa din America Latină a turneului „THE FELLOWSHIP: BREAK THE WALL”, precum și orașele în care membrii trupei urmează să își întâlnească fanii.
Astfel, seria de concerte va debuta la sfârșitul lunii august, începând cu vizita în Mexico City de pe 23 august și continuând cu São Paulo pe 26 august, Santiago pe 30 și Bogota la începutul lunii septembrie, mai exact pe 3.

Vara trecută trupa sud-coreeană anunța „THE FELLOWSHIP: BREAK THE WALL” ca fiind al doilea turneu al său din anul 2022. Început în octombrie 2022 cu două show-uri la Seoul, turneul a continuat cu opriri în Statele Unite, Canada și Japonia.
În luna februarie a acestui an trupa a poposit și în Europa ca mai apoi să revină acasă pentru două seri encore, „ANCHOR IN SEOUL”, spectacole ce au avut loc pe Jamsil Arena în aprilie.
Perioada petrecută de ATEEZ alături de fanii sud-americani va coincide și cu ultimele concerte ale trupei în Asia care vor avea loc din iulie până în septembrie în locuri precum Taipei, Hong Kong, Bangkok, Singapore și Manila.
În tot acest timp băieții sunt așteptați să revină și cu un nou EP, „THE WORLD EP.2: OUTLAW” pe 16 iunie.
Sursa: soompi
