Woo Do Hwan, Lee Sang Yi și alți actori faimoși urmează să apară pe micile ecrane în noua dramă intitulată „Bloodhounds”!
„Bloodhounds” este o dramă de acțiune și aventură marca Netflix regizată de Kim Jason ce promite să fie plină de cadre spectaculoase și suspans. Drama va avea 8 episoade, urmând să își înceapă difuzarea vineri, pe data de 9 iunie.
În rolurile principale se află Woo Do Hwan, Lee Sang Yi, Heo Joon Ho, Kim Sae Ron și Park Sung Woong. Povestea se învârte în jurul a doi tineri boxeri, Kim Geon Woo (rol interpretat de Woo Do Hwan) și Hong Woo Jin ( rol interpretat de Lee Sang Yi), ce încearcă se plătească datoria mamei lui Kim Geon Woo . Aceștia intră în contact cu o serie de oameni periculoși și se agață de orice șansă pentru a îi învinge.
Pentru a acorda serialului o autenticitate aparte, actorii au trebuit să se pregătească intens pentru a dobândi fizicul personajelor pe care regizorul îl avea în minte. Într-un interviu recent, Woo Do Hwan a afirmat că pregătirea pentru acest rol a fost una dificilă: „M-am antrenat intens înainte și în timpul filmărilor, îngrășându-mă astfel 10 kg. Cred că spectatorii vor observa schimbări ale fizicului meu de-a lungul serialului.”
Lee Sang Yi a spus la rândul lui: „Nu am mers niciodată în viața mea la sală într-un mod atât de sârguincios”. El a adăugat: „M-am simțit ca și cum aș fi devenit un atlet”. Pe lângă antrenamentele riguroase, actorii au fost nevoiți să mănânce 4 mese copioase pe zi și să se hidrateze intens, adoptând o dietă asemănătoare cu cea a sportivilor de performanță.
Mai jos veți putea vedea trailerul dramei, dar și o serie de fotografii reprezentative!








