
Producătorul executiv de la YG Entertainment a anunțat în mod oficial viitoarele planuri ale grupului de băieți TREASURE!
Pe data de 11 iunie, Yang Hyun Suk le-a vorbit personal fanilor TREASURE despre planurile de viitor ale grupului. Acesta și-a început discursul cerându-și scuze pentru faptul că nu s-a dedicat în totalitate postului său de producător executiv și că nu a reuși să gestioneze activitățile grupului TREASURE încă de la debutul acestuia din 2020.
Yang Hyun Suk a dezvăluit mai apoi faptul că undeva în jurul lunii august va fi lansat cel de-al doilea album al trupei ce va fi compus în întregime din melodii noi. Acesta se va numi „REBOOT” și se va învârti în jurul ideii că grupul va renaște.
Mai apoi a fost adus în discuție sub-unitul T5 ce urmează să fi dezvăluit, după planurile companiei, în luna iulie, înainte de lansarea noului album complet al grupului. Referitor la modul în care a fost format sub-unitul, producătorul executiv a spus că i-a întrebat pe membri cine se consideră a fi cel mai arătos, iar cei 5 care au ridicat mâna au fost numiți T5.
La final, Yang Hyun Suk le-a promis fanilor că TREASURE va reveni cu muzică bună și a încheiat mulțumind publicului. Mai jos puteți vedea declarația video completă a acestuia!
