![]()
Poate nu v-ați gândit niciodată, însă nu doar spectatorii devin nostalgici după încheierea unui serial, ci și actorii!
In data de 11 iunie, actorul Kim Bum a publicat o postare via Instagram în descrierea căreia a atașat un mesaj scris de el însuși cu câteva luni în urmă, în momentul în care a încheiat filmările pentru cel de al doilea sezon al serialului „Tale of the Nine Tailed”. Pentru un actor, un personaj devine o parte din sine, iar să ii spui adio, posibil definitiv, nu e așa ușor!
Mesajul lui Kim Bum de adio pentru Lee Rang, personajul său, este următorul:
„Bună! Sunt Kim Bum, actorul care a interpretat rolul lui Lee Rang, sau, altfel zis, cel care a trăit ca Lee Rang în drama „Tale of the Nine Tailed”. Scriu această scrisoare în ultima zi de filmări, pe 21 decembrie 2022. Aș vrea să pot să înregistrez și transmit emoțiile pe care le-am trăit în această zi.
Astăzi, îi spun la revedere lui Lee Rang…a fost mai dureros decât dacă mi-aș fi luat rămas bun de la un frate mai mare sau poate chiar mai greu de atât. Așa am simțit, pentru că a trebuit să spun la revedere unui prieten drag pe care nu-l voi mai vedea niciodată. Desigur, vor mai fi ocazii în viitor în care ]i voi întâmpina pe ceilalți în calitate de Lee Rang, cum ar fi conferințele de presă, sau alte evenimente, dar nu stiu dacă asta a fost ultima dată ca Lee Rang din anul 1938 în „Tale of the Nine Tailed”. Instinctiv mi-am dat seama. Când filmam finalul pentru sezonul 1, a existat o vag[ speranță că acela nu a fost sfârșitul cu adevărat, însă astăzi…s-a simțit diferit. A fost de parcă ăsta a fost sfârșitul .
Eu, ca persoană, nu am simțit afecțiune față de ceilalți cum am simțit pentru Lee Rang. Am fost cineva care, naiv, am crezut că sunt rănit și singur, îndepărtând pe oricine care voia să se apropie de mine. Deci nu stiu de ce am fost atașat de acel prieten numit Lee Rang încă de la început. Imi aduc aminte fiecare zi de când am început să interpretez acel prieten care ]i îndepărta pe ceilalti și purta pe umerii săi atâta durere. Dar încă de atunci, în fiecare zi pe care am trăit-o drept Lee Rang, datorită acestui prieten, am simțit căldura și importanța oamenilor, și nu m-am mai simțit niciodată singur pentru niciun moment. Acest lucru s-a întâmplat din cauza voastră, a tuturor celor care l-au plăcut și au empatizat cu prietenul meu, Lee Rang, și au stat de partea mea încă din sezonul 1 al dramei „Tale of the Nine Tailed”. Voi mi-ați dat putere. Vă mulțumesc foarte mult. Vă mulțumesc foarte mult pentru că mi-ați arătat căldura umanității. Eu, de asemenea, am încercat să dau ce e mai bun din mine pentru a vă distra și entuziasma și pentru a vă transmite tot ce am simțit pe parcursul acestor aproape nouă luni sau, mai degrabă, din sezonul 1 până în momentul de față, fără a-l uita pe Lee Rang. Sper că m-am făcut înțeles.
Personal, nu sunt bun la a mă exprima, dar mă voi asigura că voi transmite direct aceste sentimente celor ale căror inimi le pot atinge. Am fost fericit. Voi continua să fiu fericit, prețuind amintirile un timp îndelungat. Uitându-mă la serial, uitându-mă încă odată apoi, sau chiar atunci când îmi va trece prin minte numele serialului, voi fi fericit. Sunt recunoscător tuturor celor care au devenit parte din călătoria lui Lee Rang. Vă mulțumesc foarte mult. „
Cu siguranță ne va lipsi personajul său care ne-a învățat o lecție prețioasă: nu suntem niciodată singuri. Iubirea față de cei dragi este veșnică, iar cu ea putem depăși orice moment greu din viață!
![]()


