
K-Drama „Soundtrack” anunță protagoniștii principali pentru noul sezon!
„Soundtrack 1” a fost un serial de succes difuzat de Disney+ care a spus povestea de dragoste dintre doi prieteni de o viață, interpretați de Park Hyung Sik și de Han So Hee – el fotograf, ea liricistă. Cei doi, prieteni la cataramă de peste 20 de ani, ajung să locuiască 2 săptămâni împreună și realizează că defapt se iubesc, iar de aici lucrurile se complică .
Având în vedere abordarea realistă a poveștii anterioare, există o anticipare foarte mare pentru sezonul 2.
După cum a fost anunțat, „Soundtrack 2” este o dramă romantică despre un bărbat și o femeie care au fost doi iubiți foarte pasionali, care ajung să se despartă cu răceală și mai târziu se reîntâlnesc întâmplător, lamulți ani distanță. Și această poveste va conține povești realiste la care se poate relaționa orice persoană a experimentat dragoste și despărțirea dureroasă
Potrivit Disney+, Geum Sae Rok va juca rolul lui Hyunseo, o profesoară de pian care iubește muzica mai mult decât orice, dar nu are de ales și ajunge să renunțe la visul ei.
Noh Sang Hyun va prelua rolul lui Suho, fostul iubit de la facultate al lui Hyunseo, cu care a avut o relație de lungă durată, ajuns un tânăr CEO care trece prin burnout.
„Soundtrack 2” este programată să aibă premiera în a doua jumătate a anului 2023.
Sursa: kstarlive
