Se spune că pentru a înțelege prezentul trebuie să cunoști mai întâi trecutul. K-pop-ul, K-dramele, Samsung și multe altele vin din Coreea de Sud, însă întotdeauna le-a mers așa bine coreenilor?

În prezent Coreea de Sud este în topul țărilor prospere cu o economie înfloritoare. Fără îndoială, Samsung, KYA, LG, Hyundai  sunt câteva dintre principalele simboluri în domeniul economic al țării, însă, Coreea de Sud a  fost  mereu așa prosperă? Ei bine, nu chiar. Acest stat a trebuit să treacă printr-o  tragedie națională, a dobândit noi granițe, foametea a cuprins poporul, culminând  cu ani întregi de corupție politică, toate  în nici măcar un secol.

Dominația externă: peninsula coreeană, victimă a luptei pentru influență

De-a lungul istoriei sale, peninsula coreeană  s-a aflat în sfera de influenţă a Chinei și a fost sub ocupaţie mongolă şi japoneză. În 1897 guvernul coreean, după ce a adoptat „politica uşilor închise” a luat o decizie importantă, transformând peninsula coreeană, care se numea la vremea aceea Joseon, în Imperiul Coreean. În 1905, Japonia, după ce a învins în lupta pentru influență atât chinezii, cât și rușii, printr-un tratat impus Coreei, a devenit  putere proctetoare față de noul imperiu, lucru similiar petrecut  în istoria românilor, când în 1828 intram sub protectorat rusesc. Au urmat apoi 5 ani de guvernare  japoneză de la distanță pentru ca, în 1910 Japonia să anexeze cu totul Coreea, ceea ce a și dorit încă de la început. Perioada de ocupație japoneză a fost cuprinsă între anii 1910-1945, anume pănă când Japonia va capitula în cel de-Al Doilea Razboi Mondial. Această etapă a fost una neagră in istoria coreenilor din cauză acțiunilor opresive și crude ale japonezilor (dacă ai urmărit sezonul doi din drama „Tale of the Nine Tailed” deja știi despre ce este vroba!).

După înfrângerea Japoniei, Coreea părea că își recăpăta independența mult râvnită, numai că celelalte puteri ale lumii aveau alte idei pentru noul stat, idei  opuse de altfel.  În 1945, Coreea a fost divizată în două zone de ocupație militară: sovietică şi americană, la nord şi, respectiv, la sud de paralela 38˚ sub pretextul că aceasta ar fi doar o decizie temporală până la organizarea unor alegeri prezidențiale. La scurt timp, peninsula coreeană a fost împărțită în două zone ideologic opuse: în nord URSS a impus comunismul, iar în sud, SUA a impus democrația. În ceea ce urmează, în 1948 s-au proclamat cele două republici distincte, nici una recunoscând oficial existența celeilalte și fiecare dintre cele două considerându-se adevărata urmașă a dinastiei Joseon.

În iunie 1950 Coreea de Nord, sub conducerea lui Kim Ir Sen și cu ajutor militar din partea Chinei și Rusiei, trece de cealaltă parte a paralelei 38 și atacă pe cei din sud, pornind ceea ce s-a numit ” Războiul coreean”, care de drept a durat 3 ani, dar care în realitate doar a fost înghețat. În iulie 1953 acest conflict ar fi luat sfărșit în urma unui armistițiu. Noua zonă demilitarizată de 4 km poate că despărțea două țări diferite după nume, însă realitatea e că acea graniță a despărțit un popor în două, o societatea care, și de o parte și de cealaltă,  se afla în criză: foame, sărăcie, nesiguranța zilei de mâine erau doar câteva aspecte care defineau cele două țări la momentul respectiv.

După 40 de ani de ocupație japoneză și după 3 ani de lupă între frați, poporul suferea, cele două țări fiind foarte afectate. În războiul coreean au murit peste 3 milioane de oameni, iar cei care au supraviețuit au mostenit distrugerile. Organizat după principii comuniste, statul din nord a început în pași vioi să se redrezeze în timp ce sudul băltea în corupție.

Perspectiva din interior: liderii Coreei de Sud, corupție și revolte

SUA și-a impus în 1948 candidatul perfect, pe Syngman Rhee, școlit în America în conformitate cu gândirea de acolo, a cărei importanță nu a fost una deosebită, pentru că SUA doar avea nevoie de o marionetă pentru a luat tot ea cele mai importante decizii asupra statului. În istoria Coreei, Rhee ar fi cunoscut drept un dictator din cauza acțiunilor sale abuzive mai ales anticomuniste. Acesta a reușit să impună corupția ca ideologie pentru a-și menține poziția politică. Țara se afunda în foamete, însă puterea sa creștea în mod surprinzător.  În 1952, Coreea de Sud trebuia să-și aleagă conducătorul iar, ceea ce nu suna foarte bine pentru Rhee, astfel că, în luna iulie a anului acela,  cât încă se afla la putere, a declarat legea marțială și a arestat toți opozanții săi politici, modificând modalitatea de alegere a președintelui în favoarea sa, ceea ce i-a adus, bineînțeles, câștigarea alegerilor.

Mai mult de cât atât, datorită schimbărilor din planul legal, în 1956 și 1960 a căștigat succesiv alegerile. În 1960 a reușit să câștige chiar cu 100% alegerile, după ce contra candidatul său a murit în mod miraculos, cu o lună înainte de alegeri. După ce Partidul Democrat Coreean l-a acuzat de corupție pe președinte, au început să fie organizate demonstrații împotriva alegerilor din martie 1960.  Mai apoi, au izbucnit revolte studențești  când trupul unui student ucis de un recipient cu gaze lacrimogene a fost descoperit în portul Masan. Evenimentul a fost cunoscut drept Revoluția sud-coreeană din aprilie. Ulterior, au urmat alte represalii ale autorităților asupra populației, iar Rhee Syngman a fugit din țără.

După acest eveniment, constituția a fost modificată iar Coreea de Sud a devenit republica parlamentară, puterea revenindu-le politicenilor de stânga.

Epoca Park Chung Hee a început în mai 1961 printr-o lovitură de stat. Natura conducerii, partidele politice și opoziția politică, birocrația, forțele armate, relațiile dintre muncitori, fermieri și guvern , conglomeratele industriale, politica externă — toate au fost transformate. Între timp, din punct de vedere economic, Coreea de Sud a ieșit din sărăcie și începea să devină o putere industrială , deși cu costuri politice, sociale și economice masive. Foștii afaceriști corupți din vremea lui Rhee ar fi fost, se pare, obligați în 1961 să mărșăluiască public cu pancarde pe care scria: „Sunt un porc corupt„. Nici fondatorul Samsung nu a scăpat de mânia liderului militar la început, însă, ulterior și-a primit iertarea, după ce a donat cea mai mare parte a averii sale statului, averea sa considerându-se undeva la o cincime din avuția națională de la acel moment.

Park s-a folosit în permanență de acești afaceriști corupți pentru a-și indeplini planurile marețe. Firmele coreene: Samsung, Hyundai, LG, DAEWOO și altele, au inceput să devină cunoscute și în străinătate încă de atunci, devenind treptat ceea ce sunt astăzi pentru piața economică internațională. Pentru lider, aceste firme au ajutat la reconstrucția infrastructurii țării. Cu toate acestea, nivelul de trai a crescut doar pentru pătura așa-zis superioară a țării. În deceniul opt abia, Park Chung Hee și-a îndreptat atenția asupra satelor, pornind un proces de modernizare. Oricât de prevenitiv ar fi fost, liderul Park a avut de asemenea un sfârșit tragic, în 1979 a fost împușcat în cap de către prietenul său.

După asasinarea lui Park în octombrie 1979, Chun Doo Hwan și colegii săi au dat o lovitură de stat în decembrie 1979, iar în 1981 a devenit președinte. Deși mai deschis decât Park, Chun  s-a dovedit mult mai nociv pentru stat, promovând corupția și violența. Spre exemplu, în timpul acestuia a avut loc Masacrul de la Gwangju. Din cauza măsurilor adoptate, studenții au început să facă apeluri pentru reformă – cereau libertatea presei și încheierea legii marțiale, precum și organizarea alegerilor libere și corecte. La data de 15 mai 1980, aproximativ 100.000 de studenți au mers la stația Seoul, cerând reforme. Două zile mai târziu, generalul Chun a promulgat restricții și mai dure, închiderea încă o dată a universităților și oprirea activității ziarelor, arestarea a sute de lideri studenți și arestarea a douăzeci și șase dintre adversarii politici, inclusiv pe Kim Dae-jung. În fiecare zi protestele stradale luau tot mai mult amploare. Forțele speciale au bătut  oameni în cluburi, i-au înjunghiat și i-au mutilat cu baionete și au aruncat cel puțin douăzeci de oameni de la înălțime, din blocuri.

Soldații foloseau gaze lacrimogene și muniția, tragând în mulțime. Trupele au împușcat douăzeci de fete la Liceul Central din Gwangju. Șoferii de taxi și ambulanță care au încercat să-i ducă pe răniți în spitale au fost împușcați. O sută de studenți adăpostiți în Centrul Catolic au fost uciși. Protestatarii de liceu și studenții au fost capturați, legându-li-se mâinile   cu sârmă ghimpată; mulți au fost apoi executați sumar. În urma masacrului îngrozitor de la Gwangju, generalul Chun și-a pierdut  legitimitatea în ochii poporului coreean. Pro-democrații, în anii 1980, au cerut pedepsirea făptuitorilor masacrului. Generalul Chun s-a aflat în funcția de președinte până în 1988, când, sub o  presiune intensă, a permis înfăptuirea de alegeri democratice.

Drumul spre democrație și „politica razei de soare”

În iunie 1987 a avut loc  Miscarea de Rezistenta a Coreei de Sud, împotriva regimului Chun. Președintele Chun nu s-a încumetat să apeleze la forța militară nici de această dată, însă dupa 3 ore și-a retras ordinele. Astfel, a înmânat puterea protejatului său Roh Tae Woo.

Mandatul său a fost marcat pe de o parte, de noile măsuri de îmbunătățire a situației Coreei: presa a redevenit liberă, universitățile au redevenit autonome, iar, pe de altă parte,  de eforturile sale permanente de a construi legături diplomatice cu blocul comunist, în ciuda atitudinii profund anticomuniste a Coreei de Sud din cauza rivalității sale cu Nordul. El a fost, de asemenea, forța motrice din spatele Jocurilor Olimpice de la Seul din 1988, în timp ce Coreea de Sud a devenit, de asemenea, membru al Națiunilor Unite sub președinția sa.

Cu toate acestea, după ce a fost succedat la putere de fostul activist pentru democrație Kim Young Sam, atât el, cât și Chun s-au confruntat cu acuzații de trădare pentru rolurile lor în lovitura militară din 1970 și masacrul armatei din 1980 în Gwangju , precum și de corupție masivă. Cei doi foști lideri au fost condamnați în 1996. Roh a primit inițial o pedeapsă de 22 de ani de închisoare, în timp ce Chun a fost condamnat la moarte.

Economia sud-coreeană a continuat să crească într-un ritm rapid în timpul președinției lui Kim și, odată cu creșterea rapidă a salariilor, nivelul de trai l-a atins pe cel al altor țări industrializate. Popularitatea sa a scăzut însă rapid în ultimul an al mandatului său din cauza corupției, scandalurilor din administrația sa și a stării economiei , de această dată din ce în ce mai precară din cauza  crizei financiare care a afectat întreaga Asie de Sud-Est și de Est la sfârșitul anului 1997. El a fost succedat în funcția de președinte de Kim Dae-Jung.

Odată ajuns în funcție, Kim Dae Jung s-a avântat în încercarea depășirii crizei financiare și în restructurarea practicilor bancare,  afacerilor și muncii. Totodata a început să lucreze la îmbunătățirea   relațiilor cu Coreea de Nord. „Politica razei de soare” a permis sud-coreenilor să-și viziteze rudele din nord . În 1998, întâlnirile  dintre cele două țări s-au reluat după o pauză de patru ani, iar între 13 și 15 iunie 2000, Kim s-a întâlnit cu conducătorul nord-coreean Kim Jong Il.

În timpul summitului istoric, care a marcat prima întâlnire între liderii Coreei de Nord și Coreei de Sud, ambele părți au convenit să lucreze pentru o eventuală reunificare. Toate acestea i-au adus președintelui sud coreean Premiul Nobel Pentru Pace. Interzis de regulile electorale să candideze pentru un al doilea mandat, Kim a părăsit mandatul în 2003; el a fost succedat de Roh Moo Hyun.

Roh Moo Hyun  a preferat să folosească diplomația pentru a convinge Coreea de Nord să-și abandoneze politica privind armele nucleare și a criticat în mod deschis politica SUA față de peninsula coreeană, o poziție care a făcut apel la sentimentul anti-american în creștere din țară. Multe  acuzații de corupție au fost ridicate împotriva sa,  instalându-se urmărirea penală împotriva familiei sale. Pentru a-și salva  familia de la investigații, acesta a decis să se sinucidă în 2009. Tot în acest an a începu să crească și rata suicidului în Coreea.

Următorul lider coreean a fost Lee Myung Bak care s-a remarcat prin prisma backgroundului său prefesional de fost CEO Hyundai în reluarea relațiilor cu Statele Unite. La alegeri acesta a promis 7% creștere economică, 40 000$ PIB pe cap de locuitor și transormarea economiei în a șaptea cea mai mare din lume. Nu a reușit să-și țină aceste promisiuni și, mai mult de cât atât a fost arestat din cauza corupției sale.

Park Geung Hye este prima femeie din toată Asia de Sud-Est care a devenit vreodată președintă. De asemenea, ea este fiica fostului președinte responsabil de masacrul din 1980. Aceasta a luat aceiași cale autoritara ca tatăl său și a facut aceiași promisiune ca predecesorul său: 7% creștere economică, 40 000$ PIB pe cap de locuitor și transormarea economiei în a șaptea cea mai mare din lume.

Aceasta și-a dezamăgit alegătorii prin modul în care a gestionat naufragiul din 2014 al feribotului Sewol (evenimentul despre care vorbește și piesa Spring Day de la BTS!) și epidemia de corona virus din 2015.  Un scandal de corupție, culminând cu vestea că aceasta s-ar afla în infleunța unui șaman, a dus la demisia acesteia în cele din urmă. Scandalul a produs  revolte în masă, iar Park Kyung Hye a fost condamnată la 24 de ani de închisoare.

 Moon Jae In a succedat-o pe Park la conduccerea țării.  Printre evenimentele notabile din mandatul său se numără cele 3 întălniri cu liderul nord coreean Kim Jong Un.

Exportul de cultură 

Pe lângă exportul economic de orice fel, Coreea de Sud a devenit foarte cunoscută în ultimul deceniu datorită exportului imaterial, de K-pop. În 2012, K-popul a făcut un prim pas  în industria muzicală globală. În vara acelui an, PSY a marcat câteva recorduri fără precedent în topurile muzicale și a câștigat titlul de  celebritate internațională cu megahitul său Gangnam Style. Mai târziu, cuvântul „K-pop” a fost inclus pe lista de vocabular a Oxford English Dictionary ca „muzică pop coreeană”.

A trecut un deceniu, iar K-popul nu mai este considerat doar un gen muzical regional care a atras temporar priviria publicului global. Și-a stabilit  titlul ca gen cultural major și câștigă proeminență pe scena internațională ca un nou standard pentru industrie. „Muzica K-pop își are rădăcinile în „gayo” ( muzica populară coreeană). Cheia de distincție față de celelalte genuri o constituie melodiile unice  care îmbină diferite tendințe muzicale globale, cum ar fi popul occidental și muzica asiatică, într-un stil foarte original, dar contemporan”, a declarat criticul de muzică pop Jung Min-jae pentru The Korea Herald.

Pe lângă impactul fenomenului asupra lumii întregi, nu ar trebui sa omitem partea mai puțin bună: acest gen  impune niște standarde  foarte înalte de perfecțiune prin pricipiile  sale, aproape imposibile și care suprasolicită pe cei care activează în acest domeniu. Mai multe vedete K-pop s-au sinucis ca urmare a faptului că nu au putut face față presiunii exercitate de fanii lor sau de agenția însăși.

Așadar, ca privire de ansamblu, Coreea de Sud s-a confruntat cu multe probleme în ultimul secol, însă, forța unitară a poporului a învins întotdeauna. Se spune despre coreeni că ar avea simțul revoltei în sânge, ceea ce face ca semnificația cuvântului „democrație” să fie cu adevărat respectată. Toate aceste probleme nu au oprit  țara din a se dezvolta, și prin urmare, Coreea de Sud se află astăzi într-o ascensiune fără precedent, atât din punct de vedere economic, cât și cultural.

Sursa: Zaiafet , Britannica