
Mult așteptata întoarcere a trupei EXO este întâmpinată cu mult succes!
Săptămâna trecută, pe 10 iulie, artiștii au revenit pe scena muzicii k-pop, după o pauză de mai bine de doi ani, cu noul album EXIST, și doar la câteva de la lansare, materialul discografic a vândut peste un milion de exemplare, doborând în doar o singură zi recordul personal al trupei EXO din prima săptămână de vânzări – 902.210 de exemplare achiziționate (înregistrat în 2021 cu albumul special DON’T FIGHT THE FEELING).
Hanteo, de asemenea, a raportat că “EXIST” a vândut în prima săptămână de la lansare un total impresionant de 1.562.649 de copii fizice (10 – 16 iulie), aproape dublul recordului anterior înregistrat de EXO.
Acum, EXO a devenit al șaptelea act k-pop masculin cu săptămâna cu cele mai mari vânzări din istoria Hanteo, după Stray Kids, SEVENTEEN, BTS, TXT, ZEROBASEONE și NCT DREAM.
EXO a dominat și topul Hot Trending Songs de la Billboard din această săptămână, ocupând primele patru locuri și primele șapte din Top 20 Songs cu piesele de pe albumul “EXIST”. De asemenea, atât albumul, cât și melodia cu care a revenit EXO, Cream Soda, au luat cu asalt topurile iTunes din întreaga lume.
Felicitări, EXO! Felicitări, EXO-L!
Sursa: soompi
