
Artiștii americani Travis Scott, Bad Bunny și The Weeknd colaborează pentru o nouă piesă intitulată „K-POP”, trezind curiozitatea publicului în legătură cu conceptul abordat.
Primul single de pe viitorul album al lui Travis Scott, „Utopia”, deține în sine o putere spectaculoasă datorită colaborării pe care Travis a inițiat-o alături de alți doi artiști americani de renume. Pentru piesa „K-POP” acesta a colaborat cu Bad Bunny și The Weekend, marcând astfel o revenire plină de energie, după lansarea ultimului său album „Astroworld”.
Scott a anunțat oficial colaborarea cu Bad Bunny și The Weeknd („Flame, Bunny, Abel”, a intitulat Scott postarea de anunț a single-ului) pe 19 iulie, iar ceilalți doi artiști au dat indicii despre implicarea în noul său album de luni de zile. The Weeknd și Bad Bunny au fost văzuți folosind o servietă inscripționată cu titlul viitorului album al lui Scott „Utopia”. Mike Dean a fost văzut și el cu o astfel de valiză în mână înainte de a-și confirma de asemenea implicarea, prin intermediul rețelelor de socializare, printr-o fotografie cu maeștrii albumului. (Dean a postat și un teaser pentru „K-POP.”)
Încă de la apariția anunțului, fanii K-pop au început să-și exprime părerile în legătură cu coperta viitoarei piese: „Seamănă cu steagul japonez”, „Se pare că încearcă să reprezinte steagul național japonez”, „Japonia…?”, „El crede că acesta este steagul coreean? …”, și multe altele.
Fanii de pe tot globul au împărtășit, de asemenea, răspunsuri mixte pe Twitter, de la confuzie la speculații că melodia ar putea fi un „diss” față de industria K-Pop. Unii au comentat: „O piesă diss kpop?”, „Nu-mi place sentimentul pe care îl am”, „The Weeknd a gustat banii din K-Pop prin Jennie”, „Acest lucru s-ar putea termina în două moduri și nu cred că vreounul dintre ele este bun”, „Dar ăsta e ca steagul Japoniei”, „O melodie numită KPOP, dar fără K-Pop, nu pun artiștii în fotografii?” , și altele.


Acum că piesa a fost lansată, contrar așteptărilor, din semnificația versurilor deducem că în piesă este vorba despre cu totul altceva decât am intuit la vederea titlului.
În versurile piesei „K-POP” , cei trei cântăreți, Travis Scott, Bad Bunny și The Weeknd, își exprimă dorințele în legătură cu o fată pe care au cunoscut-o în anumite împrejurări . Fiecare dintre aceștia trei își exprimă sentimentele despre această fată, iar compozițional, fiecare contribuie cu un stil diferit. Semnificația „KPOP” menționată în titlul melodiei se referă la acadele cu Ketamină, iar melodia sugerează că protagonistul era drogat ultima dată când a avut intimitate cu fata respectivă.
