
„Arthdal Chronicles 2” a dezvăluit un nou poster cu personajul actorului Jang Dong Gun, Tagon!
„Arthdal Chronicles” este o dramă istorică fantastică, în care ni se spune povestea unei țări antice numită Arthdal. După patru ani de la sfârșitul primului sezon, serialul istoric va reveni cu cel de-al doilea sezon, intitulat „Arthdal Chronicles: The Sword of Aramoon”, iar premierea va avea loc în luna septembrie.
Acțiunea din „Arthdal Chronicles: The Sword of Aramoon” este plasată la aproximativ un deceniu după firul întâmplărilor din primul sezon, avându-i de data acesta în prim plan pe actorii Lee Joon Gi și Shin Se Kyung. Lee Joon Gi va prelua rolurile gemenilor Eun Seom și Sa Ya (care au fost interpretați de Song Joong Ki în sezonul 1), în timp ce Shin Se Kyung va prelua rolul Tanyiei (interpretat inițial de Kim Ji Won).
Jang Dong Gun își va relua rolul de Tagon, primul rege al țării Arthdal. În posterul lansat de curând, putem observa expresia supărată și îngrijorată a regelui Tagon. Putem zice că privirea lui indică momente de singurătate și neliniște, dar în același timp are și o privire îndoielnică asupra cuiva sau a unei viitoare scene din serial. Spre deosebire de personajul din primul sezon, care era neînfricat și emana curaj, Tagon prezintă acum o aură diferită.
În plus, pe afiș este scrisă următoarea replică: „Trebuie să câștigi acest război pentru a fi calificat. A fi calificat ca rege”. Acest mesaj trezește curiozitatea telespectatorilor cu privire la Tagon, care deține deja cea mai înaltă putere în Arthdal. Acesta a purtat un război crunt pentru a câștiga în cele din urmă cea mai înaltă autoritate, dar acum are mai multe de protejat, cum ar fi pe fiul și poporul său. Ce s-a întâmplat în acei opt ani și ce evenimente l-au făcut să se schimbe?
„Arthdal Chronicles 2” va avea premiera pe 9 septembrie.

