
Acesta a fost raportat chiar de un internaut!
Luna trecută, în timpul promoțiilor melodiei Cream Soda, pe canalul oficial de Youtube al trupei EXO a fost încărcat un videoclip care era menit să le arate fanilor ce făceau membrii în culisele emisiunii „Show!MusicCore”. Fanii însă au observat rapid că D.O fuma o țigară electronică în sala de așteptare, iar după ce videoclipul a devenit viral, acesta a primit o amendă de cam 100 000 de woni (346 RON).
Un internaut a dezvăluit următoarele: „L-am raportat pe D.O. pentru că a fumat în interior în august”. Acesta a împărtășit totodată și declarația Centrului de Sănătate Publică Mapo-gu. Centrul de sănătate a confirmat că artistul a fost amendat în conformitate cu Legea națională de promovare a sănătății, deoarece nu a putut verifica dacă țigara electronică conținea nicotină sau nu: „Fumatul în interiorul clădirii companiei de radiodifuziune constituie o încălcare a regulilor. Deși atât artistul cât și compania acestuia au explicat că folosea o țigară electronică fără nicotină, nu au putut furniza dovezi că produsul nu conține nicotină în descrierea produsului sau în instrucțiuni. Prin urmare, a fost aplicată o amendă iar persoana în cauză s-a angajat ca pe viitor să respecte cu conștiinciozitate legea în calitate de personalitate publică.„
În altă ordine de idei, D.O. se pregătește să-și lanseze noul albumul solo „Expectation” pe 18 septembrie la ora 12:00 (ora României).
