
Actrița revine pe micile ecrane în cea mai nouă dramă marca tvN, „Castaway Diva”.
tvN oferă publicului indicii despre noua producție printr-un poster promoțional lansat în data de 14 septembrie. „Castaway Diva” este o comedie romantică ce spune povestea unei fete care visează să devină cântăreață, dar eșuează pe o insulă pustie în drumul său spre Seul unde urma să participe la audițiile ce îi pot împlini visul. Regizorul Oh Choong Hwan și scenarista Park Hye Ryun, care au mai lucrat și la proiecte precum „While You Were Sleeping” și „Start-Up”, își unesc din nou forțele pentru a aduce la viață noua dramă.
Pe lângă Park Eun Bin care va intra în pielea protagonistei Seo Mok Ha, o fată care este salvată de pe o insulă nelocuibilă după 15 ani, din distribuție mai fac parte staruri precum Chae Jong Hyeop, Cha Hak Yeon, Kim Hyo Jin și Kim Joo Heon.
Posterul promoțional recent lansat ne prezintă un urias semnal S.O.S scris pe plajă alături de descrierea „O poveste care vă va salva visele ce se depărtează”, exprimând dorința proiectului de a îi salva pe aceia care și-au pierdut sensul direcției în viață.
Noua dramă, „Castaway Diva”, va avea premiera în octombrie. Revenim cu detalii pe măsură ce acestea apar. V-a trezit interesul povestea lui Seo Mok Ha?

Sursa: soompi
