Lee Sun Kyun și G-Dragon au interdicție de a călători în afara țării

LSKGD2.jpg

Pentru că îi investighează pentru consum de droguri, poliția a decis să le interzică lui Lee Sun Kyun și G-Dragon din Big Bang să iasă din țară.

Agenția de Poliție Metropolitană din Incheon a confirmat că atât Lee Sun Kyun, cât și G-Dragon, se află în prezent în Coreea și că le-a fost interzis să părăsească țara prin intermediul Ministerului Justiției.

De asemenea, poliția a mai spus că intenționează să le efectueze un test în scurt timp, pentru a verifica dacă au consumat droguri și, dacă au făcut-o, tipul de substanțe care au fost luate, precum și puterea și frecvența consumului.

G-Dragon a negat vineri acuzațiile aduse online cu privire la faptul că ar fi consumat droguri, printr-o declarație a avocatului său, afirmând că artistul „nu are nimic de-a face cu știrile recente despre încălcarea Legii privind controlul narcoticelor”.

Poliția din Incheon a declarat miercuri că a deschis o anchetă oficială asupra lui G-Dragon cu privire la consumul ilegal de droguri. Poliția, însă, consideră cazul lui G-Dragon ca fiind separat de șirul de investigații legate de presupusul consum de droguri al actorului Lee Sun Kyun.

Poliția din Incheon a deschis dosarul împotriva lui Lee Sun Kyun lunea trecută, suspectându-l că a consumat marijuana și droguri psihoactive. Agenția sa Hodu&U Entertainment a declarat ulterior că actorul intenționează să „respecteze cu sârguință orice investigație ulterioară care ar putea avea loc în legătură cu acest caz”.

G-Dragon a debutat ca membru al trupei de băieți Big Bang în 2006, sub YG Entertainment.  El a fost audiat anterior pentru consumul de marijuana în 2011 de procurorii coreeni, dar rechizitoriul său a fost suspendat la acel moment după ce a mărturisit că a inhalat substanțele neintenționat.

 

Sursa

Lasă un comentariu