
Dovedind că viața profesională și cea personală pot merge în tandem, Kang Sora își exprimă pasiunea pentru actorie într-un pictorial superb, fiind foarte aproape de momentul nașterii.
Luna trecută, agenția Plum A&C a lansat fotografia de copertă a lui Kang Sora pentru ediția din noiembrie a revistei Women’s Chosun. În fotografia lansată, Kang Sora poartă o rochie de șifon, acoperită de un palton, din care se simte farmecul ei de neegalat. Mai avem încă două poze din pictorial care îi scot în evidență burica de gravidă.

În interviul pentru pictorial, ea a spus: „Am tendința să dau înapoi și să privesc. În plus, mă gândesc să mă arăt în diverse mijloace media. Multe din fricile mele au dispărut așa că acum mă arăt așa cum arăt publicului”, a spus ea, semnalând că va continua să fie activă și după naștere.
După aceea, Kang Sora a spus: „Vreau să mă întorc la actorie cât mai curând posibil și să arăt diverse aspecte”, adăugând: „Dacă personajul este bun și munca este bună, vreau să particip. Nu există nicio limitare pentru actrița Kang Sora”, a spus ea, exprimându-și pasiunea pentru actorie.

Kang Sora a mai delcarat: „Sunt cea mai fericită când sunt pe scenă. Nu am jucat niciodată un răufăcător sau un detectiv, așa că vreau să mă provoc pe mine însumi în diverse moduri”, a spus ea, motiv pentru care ea așteaptă cu nerăbdare viitoare proiecte.
Între timp, Kang Sora, care are grijă de ea și se pregătește de nașterea de la sfârșitul anului, va continua să comunice activ cu fanii prin canalul ei personal YouTube „So Life”.
