Starul regretă că a intrat în industria divertismentului de la o vârstă atât de fragedă!
Debutul idolilor foarte tineri este un subiect destul de controversat, care continuă să stârnească multe dezbateri în rândul fanilor. Deși mulți sunt împotriva ideii, companiile nu par să țină cont de părerile internauților, dar nici de impactul negativ pe care acest lucru îl are asupra unor copii atât de mici.
Recent, într-un interviu cu Minho, colegul său de trupă, Taemin a fost întrebat de către acesta ce ar alege dacă ar avea ocazia să dea timpul înapoi și să se întoarcă la momentul în care și-a făcut debutul: „Ai mai debuta în timp ce erai la gimnaziu sau ai aștepta până la vârsta adultă?”
Fără ezitare, Taemin a răspuns că ar fi așteptat cu siguranță până când ar fi fost suficient de matur, dar numai dacă ar fi putut debuta din nou alături de membrii SHINee. Acesta a recunoscut totodată provocările cu care el și membrii săi s-au confruntat fiind atât de tineri. De asemenea, și-ar fi dorit să fi avut ocazia să experimenteze lucruri obișnuite pe care le fac tinerii normali, precum excursiile școlare.
„Există unele momente pe care trebuie să le trăim la anumite vârste, iar dacă privim în urmă, eu și membrii echipei am trecut prin perioade dificile. Ar fi trebuit să umblăm și să experimentăm diferite situații, cum ar fi să mergem în excursii cu clasa, să devenim președintele clasei…..Cine știe, poate că aș fi putut fi cel mai bun elev al promoției mele!” -Taemin
Taemin a debutat în trupa SHINee cu doar câteva luni înainte de a împlini 15 ani, așa că este de înțeles de ce artistul se simte în acest fel, ca și cum părți din copilăria sa i-au fost furate într-o oarecare măsură
Sursa: Koreaboo
