Faceți cunoștință cu Pandorra!

Imagine

Prin intermediul acestui articol veți putea face cunoștință cu grupul de dans din România, Pandorra!

Pandorra este o trupă de dans înființată recent, pe data de 6 mai 2023, care își exprimă dragostea pentru K-Pop prin dance cover-uri. Trupa este formată din 5 membri, dintre care doar 4 sunt activi în prezent. Haideți să îi cunoaștem pe aceștia împreună!

Mezinul grupului este Iuli, are 17 ani și și-a descoperit pasiunea pentru dans când era mic, începând cu cursuri de dans sportiv și evoluând treptat spre alte genuri. Nana și Ștefi sunt verișoare, ambele au 18 ani și au participat împreună în copilărie la cursuri de dans popular, de unde a pornit și pasiunea lor pentru dans. Nana s-a apucat de dans în mod serios abia în 2020. Stefi este cunoscută ca fiind cea mai gingașă membră, aceasta este pasionată de lucruri drăguțe, roz și pufoase. Când era mică dorea să ajungă „dănsăreață”, vorbă pe care o spune cu drag și în prezent. Cea mai mare membră este Mina, are 22 de ani și dansează din 2016, pasiune care a apărut la nici un an de la descoperirea muzicii K-Pop. A 5-a membră a grupului se află încă în probă și a preferat să nu i se dezvăluie detaliile. Trupa nu are un lider, dorința membrilor fiind să existe egalitate în luarea deciziilor și dezvoltării programului.

În ciuda faptului că trupa este nouă, popularitatea acesteia a fost mare încă de la început. În nici un an de activitate, trupa are deja un număr considerabil de susținători, a participat la „Romania K-Pop Cover Contest 2023” și vor performa pe data de 8 decembrie la un party K-Pop din București organizat de Vibe Entertainment. Petrecerea este exclusiv 18+ și se va ține în clubul NJOY cu deschiderea la ora 22:00 pe bază de bilet (acesta costa 60 de lei). Pentru mai  multe detalii accesați paginile informative Vibe Entertainment.

Scotocind puțin în istoria grupului, membrii s-au cunoscut prin intermediul unui curs de dans și au devenit ulterior prieteni. Au hotărât să își înființeze propriul grup  de dans, astfel luând viață Pandorra ce se evidențiază prin legătura puternică dintre membri, stilul elegant și logoul personalizat ce scoate în evidență delicatețea grupului. Când vine vorba de provocări, membrii au spus că în afară de timpul limitat de care dispun, nu au întâmpinat mari obstacole până acum.

Vorbind și despre viitor, planurile grupului sunt acelea de a își mări numărul de susținători, de a clădi relații cu cât mai mulți fani K-Pop și de a putea dansa în continuare, împreună, pe muzica care le place. Grupul este în căutare, de asemenea, de noi membri, audițiile fiind în permanență deschise. Printre cerințele principale se află vârsta de 16+, să aibă locația în Târgoviște și să dispună de flexibilitate în weekend sau seara. Pentru mai multe detalii puteți accesa Instagramul grupului.

Trupa o puteți găsi pe social media: Instagram, TikTok, YouTube. Înainte de a încheia acest articol, Pandorra are un mesaj pentru susținătorii K-Pop din România, și nu numai! Mesajul îl puteți găsi mai jos:

„Hello cu mult sclipici guys.

Noi suntem Pandorra din Târgoviște și le mulțumim mult celor de la Kpop România ca ne-au oferit ocazie de a avea un articol despre noi pe blogul lor.☺️

Cu aceasta oportunitatea putem sa transmitem un mesaj tuturor fanilor kpop din România.💕

Deci dorim sa le multumim tuturor pentru susținere și dorim sa încurajam pe fiecare dintre voi cărora le place dansul K-Pop sa încerce sa îl practice chiar dacă pare relativ greu la început. Sentimentul de a dansa pe K-Pop este foarte frumos mai ales ca pe lângă asta este și un adevărat challange fiindcă știm prea bine ca la noi in țara nu este atâta de cunoscut și atrage privirile uneori destul de mult.

Pe lângă faptul ca dansezi, mai este și partea de costume pe care noi încercam sa le facem să arate cât mai asemănătoare cu cele ale idolilor și de multe ori apelam la varianta de a le face noi sau le comandam de pe diferite site-uri online.

Si într-un fel, acest lucru, ne-a ajutat pe noi forte mult in a ne găsim stilul vestimentar.

Dormi sa le multumim și trupelor de kpop covers din România care ne-au dat încrederea de a face parte și noi din comunitate mai ales celor de la Midnight Pearls (MP) care sunt de foarte mulți ani activi și fac o treaba extraordinar de buna, Hybrid din Craiova, UNIT:ONE, WINGZZ din Cluj, Eclipse din Iași, Irenity din Brasov, Mayhem și NabileraUs din București și cu ocazia asta ii salutam pe toți și le trimitem pupici cu mult sclipici ✨💕cât și trupelor internaționale care sunt un adevărat model pentru noi mai ales celor de la Pony Squad din Spania cât si Luminance din Rusia.

Speram ca v-a plăcut acest articol si in viitor dorim sa arătam cât de mult potențial avem.

Le mulțumim din nou celor de la K-Pop Romania pentru aceasta oportunitate.🫶🏻

Pupici cu sclipici, Pandorra✨💕💕”

Imagine

Imagine

Lasă un comentariu