
Jimin din BTS le oferă fanilor un cadou muzical în prag de Crăciun .
Membrul trupei BTS a dezvăluit în data de 22 decembrie, ora 7:00 (ora României) videoclipul single-ului digital solo, Closer Than This. Conform Soompi, noul cântec este unul ușor de ascultat, cu acorduri melodioase și ritmuri de hip-hop. Piesa le este dedicată fanilor, fiind un mijloc prin care Jimin își exprimă sentimentele sincere pentru aceștia.

Conform BIGHIT MUSIC, „Closer Than This” este „un cântec sincer care încapsulează sentimentele autentice ale lui Jimin pentru ARMY. Pe măsură ce ne apropiem de ultimele zile din 2023, sperăm că «Closer Than This», cu versurile sale care exprimă dragostea și afecținea lui Jimin pentru fanii săi, vă va aduce speranță și căldură.”
Puteți asculta noua piesă a lui Jimin mai jos.
