„Caligrafia nu este doar arta de a scrie cuvinte, este dansul inimii pe hârtie, unde fiecare linie exprimă tăceri profunde și fiecare caracter devine o poezie a sufletului nostru.”

În vastul domeniu al exprimării artistice, caligrafia coreeană, cunoscută și sub numele de Seoye, se ridică ca o tapițerie fin țesută, povestind istoria unei călătorii culturale care se întinde pe parcursul a nenumărate secole. Înrădăcinată în eleganța caligrafiei chineze, această formă de artă a eliminat granițele, evoluând odată cu trecerea timpului și devenind o reprezentare dinamică a frumuseții cuvântului scris. De la adoptarea străveche a caracterelor chinezești până la fuziunea modernă a Hanji și Hangul, caligrafia coreeană a rezistat vânturilor schimbării, lăsând o amprentă indelebilă asupra peisajului cultural.

Începuturi Antice:

Originile caligrafiei coreene pot fi urmărite încă din secolul al II-lea sau al III-lea d.Hr., când farmecul caracterelor chinezești a captivat poporul coreean. Chiar și odată cu apariția Hangul în 1447, caracterele chinezești au persistat ca script oficial până în secolul al XIX-lea. Monumentele de piatră din perioada celor Trei Regate sunt mărturii tăcute ale fervorii cu care anticii coreeni au adoptat cultura chineză, dând naștere unei caligrafii care reflecta grația vecinilor lor orientali.

Dinastia Silla Unificată: Ascensiunea Maeștrilor:

În perioada dinastiei Silla Unificată (668-935), s-a înregistrat o devotare culturală față de China dinastiei Tang, dând naștere unor maeștri în caligrafie precum Kim Saing și Choi Ch’i-wŏn. Stilurile lor au reflectat finețea renumiților caligrafi chinezi, creând o punte între cele două culturi. Stilul angular, pătrățos, moștenit de la dinastia Silla, a continuat în perioada Koryŏ (918–1392) până în jurul anului 1350, când stilul rotund, fluent al caligrafului chinez Zhao Mengfu, din dinastia Yuan, a fost introdus și a devenit la modă.

Dinastia Chosŏn: O Epocă a Evoluției:

În timpul dinastiei Chosŏn (1392–1910), caligrafia a urmat inițial stilul zhao, dar în secolul al XVI-lea a început să devină evident un stil manierat, dar și ușor vulgar. Stiluri individuale, asemănătoare caligrafiei chineze, au început să apară în secolul al XIX-lea ca rezultat al contactelor culturale strânse ale Coreei cu China dinastiei Qing. Cel mai mare maestru al perioadei Chosŏn a fost Kim Chŏng Hi, care a creat stilul numit ch’usa. Caligrafia sa se trage din scrierea lishu a Chinei, dar simțul său legat de compoziții picturale, armonie în asimetrie și animație prin lovituri neegalate ale pensulei i-au făcut stilul unic.

Introducerea și Evoluția Hangul:

Începutul caligrafiei limbii coreene, Hangul (한글), are doar 500 de ani, de la nașterea limbii în 1443. Documentele Hunmin-jeongum (훈민정음), scrise de creatorul limbii coreene, Regele Sejong (1397-1450), descriu modul corect de a pronunța și scrie fiecare caracter coreean. Stilul caligrafic folosit în acest document se numește panbonche (판본체), considerat cel mai tradițional sau standard stil. Documentul este, de asemenea, scris în stilul honseoche (혼서체), ceea ce înseamnă că este scris într-o combinație de caligrafie chineză și caligrafie coreeană cunoscută în prezent. Abia mai târziu, caligrafia hangul a fost folosită doar pe cont propriu, în mare parte din cauza faptului că hangul era considerat modest și era privit cu dispreț. Cu toate acestea, în secolele al XVI-lea și al XVII-lea, în timpul dinastiei Joseon (1392-1910), a fost folosit în palat de secretara regală pentru scrierea ordinului regelui sau a scrisorilor reginei către familia sa. Această caligrafie coreeană folosită în palat a dezvoltat un font specific, mai frumos și mai ușor de scris, numit Gungche (궁체), tradus literalmente ca fiind „Stilul Palatului”.

Seoye ca Formă de Artă:

Perioada în care caligrafia a început cu adevărat să înflorească ca cultură a fost în timpul ocupației japoneze a Coreei în 1910. Caligrafia hangul, numită seoye (서예), și-a primit numele pe măsură ce a devenit mai mult un proces artistic decât o simpla scriere a caracterelor. Partea „ye (예)” a cuvântului este aceeași utilizată în cuvântul pentru arte, yesul (예술). Partea „ye” se referă direct la caracteristicile artistice ale seoye. Seoye începe să aibă un limbaj propriu ca formă de artă. În special, odată cu dezvoltarea diferitelor fonturi de seoye în timpul ocupației japoneze (1910-1945) și ulterior, exista o frumusețe și reprezentări particulare nu doar în rezultatele scrise ale caligrafiei hangul, ci și în modul ritualistic în care era scrisă. În timpul ocupației japoneze, caligrafia a servit ca o expresie perfectă de protest împotriva guvernului japonez.

Estetica Seoye:

Estetic, stilul standard panbonchae sau goche (고체), însemnând literal „stil vechi”, era un stil în care fiecare caracter era plasat aproape perfect într-un grilaj pătrat. Punctele și liniile sunt ferme și drepte, fără semne de ezitare sau îngroșare a extremităților. Accentul principal pare să fie pus pe echilibrul general al unui caracter plasat în fiecare grilă. În cazul caligrafilor renumiți, stilul lor a evoluat în funcție de propriile gusturi. Un exemplu ar fi marele caligraf Kim Choonghyun (1921-2006) a cărui stil a evoluat din fontul tradițional goche. Goche-ul său avea un echilibru similar al caracterelor, dar liniile erau mai tremurătoare și exista o atenție mai mare acordată locului în care se termină fiecare lovitură. Grosimea este, de asemenea, inconsistentă. Toate acestea contribuie la apariția mai dinamică și mai ușoară a caracterelor.

După cum s-a menționat anterior, gungche a fost dezvoltat atunci când hangul a fost folosit pentru prima dată de doamnele curții palatului, deoarece aristocrații sau bărbații de elită nu erau dispuși să adopte o nouă limbă. Hangul era considerat o scriere de femei, iar fontul folosit era mult mai fluid și mai elegant. Locurile în controlul fiecărui caracter, unde să pună putere și unde să o lase, se reflectă mult mai distinct în stilul palatului.

Cel mai cunoscut caligraf pentru caligrafia gungche a fost Lee Chulkyung (1914-1989). A continuat să-și mențină acest statut scriind hangul și a fost ales să își expună munca la Expoziția Choseon Seodo (Seoye) chiar și într-o perioadă în care întreaga țară era guvernată de japonezi, inclusiv expozițiile de artă. A continuat să depună toate eforturile pentru a ajuta la înflorirea hangul și a fontului gungche. Acesta a scris documentul „Cum să scrii în Gungche”, dar a fost interzisă citirea lui la doar cinci zile după publicare. Pentru promovarea limbii și a fontului coreean, acesta a fost persecutat de poliție, având un sfârșit tragic.

Stilul cursiv, numit și heulimche (흘림체), era la modă în acea perioadă. În acest stil există o trage a pensulei mai mare pe fiecare caracter, fiind astfel un stil mai ușor pentru persoanele care doreau să scrie mai rapid. Estetic, fontul pare să-și exprime emoțiile mai liber. Ceea ce face scrierea seoye frumoasă este alinierea ordonată a caracterelor, fiecare fiind bine echilibrat, precum și estetica spațiilor dintre ele, care dă o pauză poveștii limbii.

Aspecte Estetice și Mesajul Transmis: Interpretarea Dincolo de Linii:

Seoye prinde viață atunci când mesajul este interpretat dincolo de ceea ce este așezat pe hârtie. Liniile neschimbate, cercurile perfecte conectate prin tragerea pensulei în cazul stilurilor cursive, par a reflecta caracteristicile drepte, hotărâte ale unui caligraf și par chiar liniștitoare. Puterea de a vedea starea de spirit a unui caligraf prin citirea între linii, puncte, forme și grosimi sau dimensiuni ale caracterelor dezvăluie apoi restul mesajului cu sinceritate, respect și transparență.

Seoye Astăzi:

Caligrafia coreeană astăzi este mult mai dinamică, distractivă și cu forme interesante. A ajuns să servească mai mult ca o formă de artă decât ca un instrument pentru transmiterea unui mesaj. Un exemplu este caligrafia lui Ahn Sangsoo (n. 1952), care creează fonturi frumoase cu Hangul, incorporând câte un desen în caractere. În timp ce este adevărat că majoritatea practicilor seoye au dispărut, există încă câțiva caligrafi moderni, precum Ahn, care continuă să se străduiască să mențină durata de viață a acestei arte străvechi. Odată ce oamenii cunosc frumusețea, efortul, inima, atingerea și istoria caligrafiei care persistă în fiecare trăsătură și fiecare caracter, vor aprecia valoarea seoye, fie că este modern sau tradițional. Astfel moștenirea culturală va continua să prospere.

Scurt Rezumat:

Caligrafia coreeană a cunoscut o evoluție constantă, trecând de la utilizarea predominantă a caracterele chinezești la adoptarea progresivă a Hangul-ului. În trecut, Hangul a fost privit cu dispreț, dar patriotismul coreean a contribuit la promovarea sa. Astăzi, caligrafii abordează atât forme tradiționale, cât și moderne, explorând noi stiluri și exprimându-se cu creativitate. Seoye este folosită în diverse moduri, de la scrisul de scrisori și semne la crearea de certificate formale sau design de props și imagini unice. Caligrafii sunt căutați în diferite domenii, cum ar fi evenimente, media, design grafic sau instituții educaționale. În ciuda schimbărilor venite odată cu trecerea timpului, caligrafia rămâne în continuare o formă de artă căutată și apreciată. Odată cu noile idei care se nasc din vechile tradiții, caligrafia coreeană continuă să își redefinească limitele și să aducă o contribuție semnificativă la scena culturală globală. Este o călătorie artistică, o simfonie intemporală de linii și semnificații, o mărturie a frumuseții durabile a cuvântului scris.

Dicționar:

• Seoye=  Cuvânt tradus drept „caligrafie” în limba coreeană.
• Hangul= Alfabetul nativ coreean folosit până în prezent
• Hanji= Hârtie tradițională coreeană fabricată manual din fibre extrase din coaja arborelui de dârz. Este cunoscută pentru durabilitatea și flexibilitatea sa și este utilizată în diverse practici artistice și artizanale în cultura coreeană, inclusiv în caligrafie, desen și confecționarea de obiecte tradiționale.
• Dinastie= Succesiune de conducători din aceeași familie care transmit puterea în mod ereditar, guvernând o țară sau o regiune pentru o anumită perioadă de timp.
• Secretară regală= Femeie aleasă pentru a îndeplini rolul de scriitor personal sau asistent al monarhului și/sau a altor membri ai familiei regale.

Sursa: Wikipedia , TheKRAZE , Britannica