Kim Jung Hoon are probleme legale după ce a refuzat să susțină testul de alcoolemie

S-a aflat că celebritatea care s-a urcat la volan în stare de ebrietate, a cauzat un accident în trafic și a refuzat testul de alcoolemie este actorul/artistul Kim Jung Hoon, în vârstă de 44 ani.

Pe 7 ianuarie, stația de poliție Suseo din Seul a raportat că l-a reținut pe actor după ce acesta a refuzat să-i fie testat nivelul de alcoolemie, ce reprezintă o violare a Legii Circulației Rutiere, iar acum actorul este investigat.

Potrivit poliției, incidentul a avut loc în primele ore ale zilei de 29 decembrie a anului trecut, în jurul orei 3:30, în Ilwon-dong, cartierul Gangnam, Seul. Kim Jung Hoon, care se afla la volan, a schimbat banda de deplasare și s-a ciocnit cu un automobil din fața lui.

Poliția venită la fața locului i-a cerut actorului să treacă testul de alcoolemie de trei ori, însă acesta le-a refuzat de fiecare dată. Ca consecință, el a fost reținut pentru refuzul de a lua testul, conform Legii Circulației Rutiere.

Mai mult, după ce a fost escortat voluntar la stația de poliție pentru interogări, lui Kim Jung Hoon i s-a permis să meargă acasă. Poliția plănuiește să-l cheme din nou pentru a investiga motivul pentru care acesta a refuzat să treacă testul de alcoolemie și pentru a afla mai multe detalii despre accidentul produs.

Inițial, incidentul a ajuns în media menționând doar că era vorba despre un actor/artist în vârstă de aprox. 40 de ani. Kim Jung Hoon și-a avut permisul de conducere retras în iulie 2011 după ce a condus beat, iar acum se presupune că el a refuzat testul într-o încercare de a evita încă o acuzare de conducere sub influență.

Kim Jung Hoon a luat o pauză de la activitățile de divertisment după mai multe scandaluri cu fosta iubită, iar acum atrage atenția iar prin comportament neașteptat. Chiar dacă actorul a avut întâlniri cu fanii, el nu a apărut la emisiuni. Mai mult, după ce a salutat fanii cu Noul An pe rețelele sociale, mai ales după refuzul lui de a trece testul de alcoolemie, criticile la adresa lui tot continuă să vină.

sursa

Lasă un comentariu