NewJeans devine cel mai rapid grup K-Pop de fete care atinge cifra de 2 milioane în materie de vânzări

NewJeans bifează o performanță istorică și devine cel mai rapid grup K-Pop de fete care înregistrează o cifră de vânzări de 2 milioane la doar un an și 5 luni de la debut.

Conform agenției ADOR, cel mai recent album al artistelor, „Get Up”, lansat în iulie 2023 a vândut, până în luna decembrie a aceluiași an, un număr impresionant de 2.028.991 de copii, confirmând statutul de grup de top al celor 5 fete. Albumul s-a bucurat de un număr de 1.65 de milioane de copii vândute doar în prima săptămână, NewJeans înregistrând astfel al doilea cel mai bine vândut debut din istorie pentru un artist K-Pop feminin.

La această performanță au contribuit albumul de debut, „NewJeans”, cât și albumul single, „OMG” cu un număr cumulativ de mai bine de 5.19 milioane de copii vândute pentru trei albume.

Influența grupului în clasamentele muzicale a fost, de asemenea, la fel de puternică datorită unor hituri ca Hype Boy, Attention, Ditto, OMG, Super Shy și ETA care au dominat constant topurile din țară și din străinătate. În 2023, grupul și-a confirmat dominația în clasamentul Melon, bifând locul fruntaș cu „Ditto” și securizând clasări pentru alte 4 cântece printre primele 10 locuri.

Trupa a dat, astfel, încă o dată dovadă de un succes incredibil, evidențiind talentul de necontestat, susținerea devotată a fanilor și un șarm unic pe scena K-Pop.

Felicitări!

Sursa: allkpop

Lasă un comentariu